“Secretul domnişoarei”, de Loredana Ştirbu, nu mai e secret!



Rânduieşte Măritul ca în Satu Mare, oraşul dăruit de El cu de toate, în scurgerea nesfârşitului timp să apară poeţi şi prozatori, ce parcă se întrec în ale scrisului. Ei chiar se întrec, fără să vrea, fiind conştienţi de faptul că s-au născut din sămânţa veşniciei româneşti, una ce a dat şi dă mereu oameni mari şi puternici, care, prin faptele ce le fac pentru ei şi semeni, să simtă că sunt apreciaţi. E adevărat că scriitorii sătmăreni sunt din când în când amintiţi, dar o fac întâmplător, unul pe altul amintindu-se, eventual, la lansarea cărţii. De multe ori şi aceasta privită cu invidie. Oare ştie cititorul de rând cum se munceşte până iese o carte de sub tipar? S-o întrebăm pe Loredana A. Ştirbu, care recent a scos la lumină “Secretul domnişoarei”, la Editura “Citadela” din Satu Mare.

În cele 112 pagini ne prezintă doar 20 din multele sale poezii cu personaje ce ar părea deja depăşite. Nici vorbă! Sunt scrise într-un stil atrăgător, încât faci uşor cunoştinţă cu personaje pe care începi să le agreezi, să te alături lor şi să trăieşti sufleteşte împreună cu ele. Întâlnim povestiri cu acţiune şi oameni ce duc spre nişte drame personale, încadrate într-o colectivitate mai mică sau mai mare. Oricum, personajele realizate de Loredana Ştirbu sunt bine creionate, cu umbre văzute intenţionat, cu reflecţii ce descoperă adevărata lor faţă, ca şi cum i-ai dezveli de mască. Întâlnim câteva povestiri legate de ceea ce spunem noi, ca să ne împăcăm cumva, destin sau soartă, altele abordează cursul vieţii cu urcuşuri şi coborâşuri, uneori destul de abrupte sau, de ce nu, unele sunt cu un conţinut legat de moarte. De ce nu, ştiind bine, că şi moartea face parte din viaţă!

Ştie bine Loredana Ştirbu să-şi contureze portretele plasate armonios într-un peisaj adecvat, încât nimic nu este întâmplător sau ţipător. Poate acordă mai multă atenţie feminităţii, cunoscându-o atât de bine, fără a se privi în oglindă. Dar, fără a ocoli, personajele de sex masculin sunt aproape realiste, într-o mogistică curajoasă, pătrunzând în sufletul unora ca şi în “Nuţu”, dovedind mărturiile sale condamnate în cuvinte fără atacuri de orice fel, înseamnă că Loredana îşi asumă faptul că aceste cuvinte simple, aproape banale, înseamnă în sine construirea povestirii. Întâlnim aşa ceva în “Obsesii”, unde mărturiseşte “Caut un ideal şi constat că nu exist în Univers”. Aş putea spune că aici întâlnim, aşa cum se spune deseori – dragoste la prima vedere. Din seria de povestiri, cititorul avizat îşi dă bine seama că Loredana, scriitoarea analizată azi, la lansarea cărţii de faţă, este un bun psiholog, un om ce cunoaşte bine sufletul omenesc, dar şi zvâcnirile acestuia. Ea ni-i prezintă pe cei cu care ne ciocnim la fiecare pas, îi cunoaşte bine, le citeşte profund caracterul şi-l duce în curgerea povestirii definindu-se pe el. Citind povestire după povestire, îţi dai seama că te acaparează, pe rând, personajele, pe care le însoţeşti şi regreţi, în final, că te desparţi de ele. Pentru astfel de realizare a povestirilor autoarea merită felicitări. Aş aminti câteva: Bărbatul cu pălărie gri, Amalia şi valetul de treflă, Narcis şi izvorul, La poarta destinului, Secretul domnişoarei, Anatole şi Alma.

Citindu-le simţi că începi să-i cunoşti pe toţi actanţii şi să te cunoşti pe tine prin aprecierile ce le acorzi acestora. Prin tot ce realizează Loredana Ştirbu, creează impresia că are nişte trăiri sufleteşti puternice, cu care încarcă nu numai psihicul eroilor dar şi fizionomia acestora. Multe din povestiri au ceva din mesajele transmise cu subtilitate şi oferă nimic pentru sine, ci totul pentru noi cei mulţi, făcând din aceasta Loredana un crez al unui om neobişnuit, valoros, tot mai rar întâlnit azi pentru noi. Prin carte şi prin tot ce a scris, ce face pentru cultura sătmăreană, Loredana Ştirbu se află în prima linie a vieţii scriitoriceşti sătmărene, fiind ocrotită de Bunul Dumnezeu ce-i îndrumă paşii şi condeiul încât fiecare slovă însufleţeşte cuvântul şi ne dăm seama că avem în faţă o erudită scriitoare. Apariţia volumului “Secretul domnişoarei” cred că s-a vrut o surpriză şi acum oferă cititorului sentimentul unei adânci profunzimi, o râvnă ascendentă a continuităţii scrisului autoarei. Bine spunea T. Arghezi: Frumoasă carte, cinste cui te-a scris!”

Teodor Curpaş





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts