Spadasinii sătmăreni au participat în week-end la două etape de Cupă Mondială. Dacă băieţii s-au întrecut la Paris, fetele au plecat tocmai în Africa de Sud, la Johannesbourg. Din păcate la individual veştile despre sportivii noştri nu au fost printre cele mai bune.
De la CSM, antrenaţi de Francisc Csiszar, Adrian Pop, Adrian Szilagyi, Andrei Timoce şi Bertalan Arkosi au fost eliminaţi încă din calificări. În total s-au înscris 256 de sportivi din toate colţurile lumii. Duminică s-a desfăşurat probe pe echipe, unde cei patru au reprezentat România.
În ceea ce priveşte fetele, două sătmărence au fost prezente la Johannesbourg. Simona Pop de la Steaua, respectiv Amalia Tătăran de la CS Dinamo, alături de sportive consacrate precum Anamaria Brânză, Simona Gherman, Loredana Dinu, Anca Măroiu sau Ioana Dumitru.
Din păcate, în prima zi, Amalia Tătăran nu a reuşit să ajungă pe tabolul pe 64. În schimb Simona Pop a bătut pentru intrarea în 32 pe italianca Brenda Briasco, scor 15-13. Din păcate tot o italiancă a oprit parcursul sătmărencei de la Steaua, pentru intrarea în 16 a fost învinsă cu 9-15 de Mara Navarria. Astfel, Simona Pop a trebuit să se mulţumească cu poziţia a 21-a, o clasare oricum excelentă. Amalia Tătăran a termi nat pe 95, performera delegaţiei României fiind Ana Brânză, locul nouă.
Aşteptăm însă veştile bune care pot veni la proba pe echipe, acolo unde România poate cuceri o medalie.
Daniel Chiorean