More

    Bronz pentru Bulgăr şi Berei la Internaţionalele României

    lupte

    În week-end, capitala a găzduit Internaţionalele României la lupte cadeţi şi juniori, o competiţie care a strâns la start peste 550 de sportivi din 24 de ţări. Comparabil cu un Campionat European în toată regula.

    CS Satu Mare-Cetate Heracle Ardud a avut şase reprezentanţi care s-au luptat pentru o medalie: cadeţii Marius Bulgăr (42 kg), Cătălin Dângă (50 kg), Lenard Berei şi Ciprian Trufan, proaspăt transferat de la Rădăuţi, la 100 kg. La juniori au concurat Mădălin Bulgăr (60 kg) şi Cristian Szabo (74 kg).

    Performerii delegaţiei sătmărene au fost Marius Bulgăr şi vice-campionul european Lenard Berei care au cucerit medaliile de bronz. Din păcate Berei a concurat accidentat, acesta revenind de la lotul naţional la Mădăras pentru a se reface, având în vedere că România se bazează pe el la Europenele şi Mondialele din această vară. De asemenea, Mădălin Bulgăr şi Cristian Szabo au intrat în 5-8. La această competiţie de anvergură, multiplul medaliat olimpic, mondial şi european Ştefan Rusu şi-a lansat autobiografia. Ştefan Rusu este unul dintre cei mai medaliaţi sportivi români ai tuturor timpurilor, cu 22 de medalii.

    Iar peste două săptămâni, Lenard Berei va participa la un alt turneu puternic, la Istanbul, în Turcia.
    D. Chiorean

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE