Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că se lucrează intens în această perioadă la procedura de expropriere a Hotelului Dacia. În cazul în care demersul se va solda cu un succes, urmează ca imobilul să fie reabilitat din fonduri europene, iar până în anul 2020 aici se va muta Primăria Satu Mare.
Primarul municipiului Satu Mare a mai precizat că după ce s-a consultat cu angajaţii administraţiei locale s-a ajuns la concluzia că, odată ajuns în proprietatea municipiului Satu Mare, imobilul ar putea fi reabilitat din fonduri europene, cu o cofinanţare de doar 1,9%. Nu-mi permit să intru într-o tranzacție cu dânsul și să cumpăr clădirea din bani publici. Așa că am decis să declanșăm procedura de expropriere. Solicit și sprijinul consilierilor locali. Vom comanda apoi o expertiză tehnică judiciară, iar suma stabilită o vom plăti familiei Țânțaș, eșalonat. Cert este că nu vom plăti o sumă record”, a spus Dorel Coica.
Ciprian Bâtea