LPS, calificat la turneul final

LPS, calificat la turneul final

În perioada 23-25 mai, la Mediaş a avut loc turneul de baraj al Campionatului Naţional de baschet masculin U 14. LPS Satu Mare a reuşit în urma rezultatelor înregistrate să obţină calificarea la turneul final.

Elevii lui Radu Armaziu au învins CSU Asesoft Ploieşti cu 57-47, la limită pe Cuza Sport Brăila cu 83-82 şi a pierdut tot la limită 59-60 cu CSS Mediaş. Aşadar, băieţii s-au calificat la faza finală care va avea loc în perioada 3-7 iunie la Bucureşti, alături de cele mai bune şapte echipe din ţară. “Îi felicit pe copii, este un an bun şi mă bucur că împreună am reuşit să ajungem între cele mai bune opt echipe din ţară. Mergem la Bucureşti să ne jucăm şansa noastră şi să încercăm să terminăm cât mai sus în clasament, de ce nu, chiar pe podium“, ne-a spus antrenorul Radu Armaziu. Faptul că LPS-ul are o generaţie bună la această vârstă e confirmat şi de interesul unor cluburi de tradiţie din ţară, care au pus ochii deja pe doi-trei dintre elevii lui Armaziu.

Pentru LPS au jucat Dobra Denis, Bauer Daniel, Groza Dominic, Năstruţ Luca, Mureşan Raul, Randis David, Danicico George, Ilieş Octavian, Safrany Lorant, Adam Kiss, Rareş Ardelean şi Câmpean Patrick.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Ziua Nationala a Contabilului Roman
CLEAN MAX S.R.L
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat lansare OVIPROJEKT
Ovibest SRL
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand