More


    Naţionalele de seniori, cele mai tari din ultimii ani

    - Advertisement -

    De azi şi până duminică, sala de scrimă Alexandru Csipler din Satu Mare găzduieşte Campionatele Naţionale de spadă seniori. Unde vor participa peste 50 de spadasini de la cele mai tari centre din ţară.

    Nu vor lipsi nici sătmărenii, 14 la număr, care speră să facă o figură frumoasă. Iar referitor la nivelul competiţiei, acesta va fi unul foarte ridicat. Asta pentru că va fi prezent lotul naţional de seniori, adică echipa CSM-ului sătmărean (Pop, Szilagyi, Timoce şi Arkosi), dar şi lotul U 23, medaliat la Europenele din primăvară, în frunte cu Dabija.

    Iar directorul de marketing şi comunicare al FR de Scrimă, Daniel Remeş, prezent şi el la Satu Mare a precizat acest lucru. “Cu siguranţă vă pot spune că va fi un concurs foarte valoros. Poate cel mai valoros din ultimii ani. Avem spadasini de top de la Satu Mare, Craiova, Tg. Mureş sau Oradea care se vor bate pentru medalii. Mai sunt cei de la UNEFS care vor intra pe planşă. Vom începe dimineaţă de la ora 9.00, finala urmând să aibă loc în jurul orei 17.00“, a spus Remeş.

    Azi competiţia debutează la ora 9.00 cu proba individuală, urmând ca sâmbătă şi duminică echipele să se dueleze în cadrul Diviziei A şi a Superligii.
    D. Chiorean



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img