Juniorii D ai Olimpiei Satu Mare şi-au încheiat ieri evoluţia la turneul zonal de la Oradea. După un parcurs bun, elevii lui Mihai Sabău au ajuns în finala pe care au pierdut-o în faţa gazdelor de la FC Bihor, 1-2.
În grupa cea mai tare, Olimpia a învins cu 1-0 pe Bistriţa, cu 2-0 pe CFR Cluj şi a remizat 0-0 cu FC Bihor. În semifinale sătmărenii au trecut cu 1-0 de FCM Baia Mare şi au dat în finală peste bihoreni. S-a terminat 1-2.
Olimpia a primit două goluri pe greşeli în defensivă şi a ratat 3-4 oportunităţi de a reveni în joc. Însă băieţii au luptat exemplar şi merită toate felicitările. Se pare că din nou arbitrii au cam tras pentru gazde, însă nu vrem să intrăm în derizoriu şi să luăm apărarea sătmărenilor. Mai ales că profesorul Mihai Sabău s-a mai confruntat acum câteva zile cu aceleaşi probleme de arbitraj la finala pe care LPS-ul a pierdut-o la Roman, tot în favoarea gazdelor. “Felicit băieţii pentru evoluţie şi dăruire. În primele zile am făcut naveta Oradea-Satu Mare, dar ne-am descurcat. Mulţumesc şi colegilor Dorel Ziman şi Gheorghe Lohan pentru sprijinul acordat“, a completat antrenorul Mihai Sabău.
În fine, pentru Olimpia au evoluat Alex Cadar, Denis Batin, Timotei Rusu, Marian Mare, Raul Ziman, Alin Văsălie, Roland Şebeştin, Kevin Barth, Antonio Chiş, Răzvan Aspru, Leonardo Mândruţ, Szilveszer David, Adrian Bura, Patric Kerekeş şi Michel Fedorca.