More

    Accidente produse pe fondul consumului de alcool

    alcool

    Jumătate dintre accidentele produse în acest sfârşit de săptămână în judeţ s-au datorat consumului de alcool. Astfel, vineri, în jurul orei 22.00, în timp ce se afla la volanul unui autoturism Dacia fără a avea permis de conducere, Gheorghe D., în vârstă de 36 de ani din Sanislău, a pierdut controlul asupra autovehiculului și s-a răsturnat în șanțul din partea stângă a sensului de deplasare. În urma evenimentului a rezultat doar avarierea autoturismului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0.89 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Carei, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și care are o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală.

    Tot vineri, S. Vasile, de 63 ani, din orașul Tășnad, în timp ce circula cu bicicleta pe strada Ștefan cel Mare din localitate, pe fondul consumului de alcool și a drumului denivelat, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, accidentându-se grav. Biciclistul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltat probe biologice de sânge, iar cercetările în cauză continuă.

    Sâmbătă, în jurul orei 16:30, pe DJ 196 în localitatea Corund, S. Valentin, de 44 ani, din Hodod, în timp ce conducea autoturismul Alfa Romeo, a accidentat-o grav pe C. Monica, de 40 ani, din Corund, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge, iar cercetările în cauză continuă.
    Robert Marcus

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE