More

    Biciclist neatent, la un pas de a-şi pierde viaţa

    Neatenţia era să-l coste viaţa pe un biciclist din Apa, acesta devenind victima unui accident de circulaţie. Evenimentul s-a produs în dimineaţa zilei de miercuri (17 iunie) când un tânăr în vârstă de 25 de ani, aflat la volanul unui autoturism Dacia, a accidentat un bărbat în vârstă de 66 de ani care circula cu bicicleta şi care nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers prin viraj la stânga. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a biciclistului, căruia i-au fost acordate îngrijirile medicale necesare. Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Robert Marcus

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE