Dănțăuși din patru județe – Maramureş, Sălaj, Bihor şi Satu Mare – au participat ieri la a XVII-a ediție a festivalului interjudețean de folclor “Dragu-mi cântu şi jocu” desfăşurat la Tăşnad. Organizatorii au reluat festivalul după o întrerupere de cinci ani.
Parada portului popular
Manifestarea a debutat cu tradiționala paradă a portului popular care a primit numeroase aplauze din partea tășnădenilor. La deschiderea oficială au fost prezente autoritățile locale și județene care au ținut să le transmită concurenților multă baftă și felicitări pentru eforturile de a promova folclorul și tradițiile populare. Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ştef, a subliniat cât de important este să fie promovat cântecul popular autentic și costumul popular. “Este foarte important că am reușit să repornim acest eveniment pentru că astfel de evenimente promovează folclorul și cântul popular. Vreau să îi felicit pe instructorii care îi îndeamnă pe acești copii să aprecieze tradițiile, costumul popular autentic și nu kitsch-urile pe care le vedem la tot pasul”, a conchis Adrian Ștef.
Primarul orașului Tășnad, Vasile Mitrașca le-a mulțumit celor care i-au susținut pe copii, dar și sponsorilor care au făcut posibilă organizarea acestei ediții: “ Acest festival rezistă pentru că avem sprijinul multor oameni care au pus suflet în acest proiect. Prin acest eveniment nu facem altceva decât să susținem aceste formații de tineri și aceste tradiții care până la urma urmei definesc poporul român. Vreau să mulțumesc și Consiliului Județean care pentru prima dată a finanțat o bună parte din cheltuielile festivalului”, a declarat edilul.
Trei secţiuni
Festivalul-concurs a fost structurat pe trei secțiuni: interpretare vocală, interpretare instrumentală, ansambluri folclorice și formații coregrafice și pe patru grupe de vârstă, începând de la 4 până la 20 de ani. Din juriu au făcut parte interprete de muzică populară ( Leontina Dorca și Carmen Sas, Aniela Tegzeș), directorul Școlii Gimnaziale din Tășnad, Maria Erdei, și Diana Kinces, conservator în cadrul Muzeului Județean Satu Mare. Președintele juriului, Leontina Dorca, a declarat că juriul va avea o misiune grea. “Vom puncta în primul rând autenticitatea costumelor populare, a dansurilor și a cântecelor, ținuta dansatorilor, interpretarea dansului după specificul zonei de unde vin. Este un lucru îmbucurător că s-a reluat acest festival. Este foarte bine pentru formațiile de dansuri folclorice din județ, în primul rând, pentru că au unde să etaleze ce au învățat de la instructorii de dans popular. Competiția îi motivează să ajungă la un nivel deosebit”, a încheiat Leontina Dorca.
Festivalul își propune să ofere un cadru prielnic de afirmare a tinerelor talente, dar și să promoveze folclorul și tradiţiile populare româneşti.