More

    CARP Satu Mare s-a mutat în casă nouă

    carp

    Pensionarii sătmăreni care vor dori să apeleze la serviciile Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Satu Mare vor avea parte de condiţii civilizate. Instituţia s-a mutat în casă nouă, sediul nou fiind inaugurat ieri în prezenţa autorităţilor locale, a conducerii şi membrilor CARP.

    O sărbătoare pentru membrii CARP
    După intonarea Imnului Naţional, în deschidere a luat cuvântul preşedintele CARP Satu Mare, Lucian Marişca, acesta arătând că inaugurarea noului sediul al asociaţiei se constituie într-o veritabilă sărbătoare a membrilor acesteia. “Am dori ca această manifestare – inaugurarea noului sediu al asociaţiei – să se constituie într-o adevărată sărbătoare a comunităţii de membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. O sărbătoare, dar în acelaşi timp şi o realizare despre care să se vorbească peste ani, cu atât mai mult cu cât asociaţia noastră are peste 10.000 de membri. În noul sediu am mărit considerabil spaţiul operativ de lucru, activitatea putându-se desfăşura în condiţii civilizate. Ghişeele au fost dotate cu microfoane şi calculatoare, urmând ca în cel mai scurt timp să fie implementat şi programul informatic de evidenţă, contabilitate şi gestiune”, a arătat Lucian Marişca, el mai adăugând că noul sediu a fost realizat având ca motto “Vârsta a treia, prioritate pentru CARP”.

    Cel mai frumos sediu din ţară
    În continuare, vicepreşedintele Asociaţiei Caselor de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din România, Ioan Ivaşcău, a arătat că sediul CARP din Satu Mare este cel mai frumos din ţară. “Ceea ce văd azi, aici, mă face să cred că sediul CARP de la Satu Mare este cel mai frumos din ţară”, a spus Ivaşcău, care a oferit şi nişte daruri pentru asociaţia sătmăreană şi le-a cerut autorităţilor să ajute această entitate.

    Subrefectul Altfatter Tamas, prezent la eveniment, a arătat că este foarte important ca judeţul Satu Mare să aibă o astfel de entitate şi a arătat că Prefectura Satu Mare se implică pentru buna funcţionare a acesteia. Şi ceilalţi vorbitori, directorul Casei Judeţene de Pensii, Eugenia Sabou, sau directorul Agenţiei Judeţene de Asistenţă şi Prestaţii Sociale, Vartolomeu Bartoş, au lăudat iniţiativa amenajării acestui nou sediu CARP la Satu Mare şi i-au felicitat pe iniţiatori.

    Sediu inaugurat şi vizitat
    După discursuri, a fost tăiată panglica inaugurală. Sediul instituţiei a fost sfinţit de preoţii Viorel Paşca şi Cristian Silaghi.

    Noul sediu, amenajat în Piaţa Romană, vizavi de Finanţe, are un spaţiu generos, dispune de zece ghişee de lucru cu publicul, iar în interior a fost amenajat un salon de masaj şi fizioterapie.

    Potrivit preşedintelui CARP Satu Mare, Lucian Marişca, fostul sediu al asociaţiei, de pe Bulevardul Transilvania, va fi transformat într-un club pentru vârstnici.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE