More


    Culciu este cea mai bine gospodărită comună

    - Advertisement -

    comuna

    Consiliul Judeţean Satu Mare, prin preşedintele Adrian Ştef, a premiat ieri cea mai bine gospodărită comună din judeţ. Dacă anul trecut, prima ediţie a fost câştigată de comuna Petreşti, anul acesta titlul i-a revenit comunei Culciu. Totuşi, Petreştiul a primit un premiu de excelenţă. Premiile au fost substanţiale, în timp ce comuna Culciu a intrat în posesia unei autoutilitare marca Volkswagen.

    Culciu, comună bine gospodărită
    Astfel, primul loc a fost adjudecat de către comuna Culciu, care a intrat în posesia unui premiu în valoare de 14.500 de euro. Premiul a fost ridicat de către primarul Alexandru Domokos. Este vorba despre o autoutilitară marca Volkswagen. Locul secund a fost adjudecat de către comuna Beltiug, care a primit un premiu de 10.000 de euro. Pe poziţia a treia s-a clasat comuna Foieni, conducerea localităţii fiind premiată cu un premiu de 5.000 de euro. Premiul de excelenţă i-a revenit comunei Petreşti, primarul Otto Marchiş intrând în posesia unui cec de 10.000 de euro.

    Model de bune practici
    Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a precizat că scopul acestui concurs este acela de a antrena toate comunităţile din judeţ, prin puterea exemplului, de a creşte gradul de curăţenie şi ordine. “Noi am gândit să antrenăm autorităţiele locale, care la rândul lor pot antrena locuitorii comunei şi atunci toată lumea trebuie să se îngrijească, şanţurile să fie curate, să fie întreţinută toată infrastructura, că vorbim despre cămin cultural, de şcoală, de grădiniţă, de primărie, de baze sportive. Astfel, pe cetăţeni îi determini să cureţe şanţurile pentru că suntem într-o competiţie şi vrem toţi ca localitatea să fie cea care va câştiga”, a spus Adrian Ştef.

    Regulamentul va suferi modificări
    Preşedintele Consiliului Judeţean a mai spus că în urma unor discuţii cu autorităţile judeţene şi locale s-a convenit ca regulamentul competiţiei să mai sufere unele modificări. “Eu cred că regulamentul va suferi modificări până când vom găsi formula cea mai bună. Aici au fost discuţii şi cu primarii, şi cu consilierii judeţeni, cu aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean. Trebuie să îmbunătăţim încă acest regulament. Cred că această competiţie trebuie să continue şi în fiecare an să venim cu aceste premii, pe care eu le consider motivante”, a mai spus Adrian Ştef.

    Un primar fericit
    Primarul comunei Culciu, Alexandru Domokos, a spus că meritele pentru această distincţie le revin tuturor membrilor comunităţii locale, în frunte cu funcţionarii primăriei şi consilierii locali. “Noi nu suntem cei mai grozavi de pe lume. La Culciu suntem o echipă de oameni care încercăm să facem cât de multe şi cât de bine. Şi, desigur, când câştigă orice om este foarte fericit. Bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât nu este un câştig individual, căci nu doar primarul a câştigat. Este câştigul unei echipe. Avem încă multe de făcut, deşi am şi făcut câte ceva. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit, în primul rând colegilor de la primărie, consilierilor locali, cetăţenilor, care au un rol mare şi încercăm să ne educăm reciproc”, a spus Alexandru Domokos.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img