Ca în „Meşterul Manole”, şi în Satu Mare frumuseţea arhitecturală s-a născut cu sacrificii. O parte importantă a oraşului a fost gândită de renumitul arhitect Nicolae Porumbescu. Nu ne-am pus întrebarea cine a fost acest om deosebit, atât de ataşat oraşului de pe Someş?
Născut în 1919 la Bucureşti, unde în 1947 obţine diploma de arhitect, cunoscut cu proiectul de sistematizare pentru Poiana Braşov, apoi Circul de stat, contribuţii serioase la sistematizarea capitalei, a Sucevei, Casele de cultură de la Suceava, Baia Mare, Satu Mare, sediile administrative din Botoşani, Suceava, Satu Mare, Institutul Politehnic din Iaşi şi multele altele. A fost conferenţiar universitar, prodecan al Facultăţii de Construcţii, şef al secţiei de arhitectură, decorat cu tot ce a fost posibil. Prin tot ce a realizat a demonstrat că arhitectura e un act demiurgic, transmiţând viitorimii aspiraţiile unei societăţi. Este o tentaţie de a oferi oamenilor bucurii şi multă lumină, iar oferta este exact liberatatea artistului identică celei păsărilor de a cuceri cerul. L-am cunoscut la Hotelul „Sport”, unde era cazat N. Porumbescu şi în multe seri am stat de vorbă, aducându-l şi pe fotbalistul Naom. Asta când eram preşedinte la „Olimpia”. Ce discuţii, Doamne, câtă cultură emana acest „simplu” arhitect, ce vise transformate, multe, în realitate! Sumanul şi fularul legat altfel, îl deosebeau total de restul lumii, iar glasul şi tactul pedagogic îl săltau cu mult peste ceea ce domnea în Satu Mare.
Ce explicaţii interesante despre oglindirea construcţiilor impunătoare în luciul de apă realizat pe albia râului Someş!
Teme frecvente au fost cele legate de lumea de aici şi de aiurea, despre viaţa de aici şi de pretutindeni. La toate există un răspuns întemeiat pe largile cunoştinţe bazate pe ştiinţă, pe vocaţia sa, pe talentul unic demonstrat! Povestea de verticalitate a centrului politico-administrativ din Satu Mare, de 100 m înălţime, conştient de faptul că este ceva măreţ. Oricum, piaţa din Centrul Nou a fost concepută pentru cu totul altceva, nicidecum cu staţionări de camioane, de corturi şi barăci de talcioc, de circ şi balamuc. Chiar urmărind an de an ce se petrece în „buricul” oraşului, îmi spun, după ce aflu de la locuitorii contribuabili că aşa ne trebuie! Credeam că a dispărut „Dă-i omului simplu circ şi harababură şi-l linişteşti”, dar, la noi, abia acum este în vogă! Cât va ţine? Depinde de noi! Sper să nu ţină mult!
Nu ştiu dacă funcţionarii şi şefii din clădirile centrale şi-au pus problema cândva în ce birouri sunt găzduiţi şi de ce mobilier beneficiază, toate realizând o atmosferă la care n-au visat. N-au visat nici la sala festivă, atât de impunătoare, nici la cea de consiliu, nici la cantină, nici la spaţiile cu atâtea destinaţii gândite de acest „neînsemnat” N. Porumbescu. Cel puţin din când în când să fie pomenit! Mulţi din instituţiile de acolo nu-s mulţumiţi, n-au locuri pentru fumat sau n-au spaţii de odihnă. Hârtiile trebuie să circule! De ce?
Eu nu l-aş fi lăsat pe N. Porumbescu să plece din Satu Mare, dar ne transmite mereu mesajul lui prin tot ce a făcut!
Am cunoscut-o pe soţia sa, Maria şi, interesant, am discutat cu nişte schiţe în faţă, dându-şi păreri. Cel mai bine din Satu Mare l-a cunoscut primul colaborator, arhitectul Gyure Ludovic, actualmente directorul Casei de Cultură. Multe a avut de învăţat de la marele N. Porumbescu, de fapt, ca şi alţi mulţi din ţară şi din afara ţării. Oricum, Uniunea Arhitecţilor din România şi mai ales filiala din Iaşi nu-l pot uita şi-l omagiază, mulţumindu-i pentru contribuţia de valoare adusă acestei arte, adusă construcţiilor ce ies în evidenţă în multe centre puterniceale ţării! Ne bucurăm şi noi, sătmărenii că ne numărăm printre ele, dar acestea trebuiesc păstrate! Ce ne-am fi făcut fără ele? Unde-şi desfăşurau activitatea cele mai importante instituţii? Nu s-a mai construit nimic, din contră s-au demolat şi… nimic în loc!
Dacă Facultatea de Arhitectură de la Iaşi şi-a celebrat la 14 noiembrie 2014 întemeietorul pe N. Porumbescu, iar la 19 oct. ar fi împlinit 95 de ani, dată ce intră în tradiţie, noi avem obligaţia să ne amintim cu pioşenie de marele arhitect, care a lăsat urme de trăinicie, de frumuseţe şi utilitate aşa cum a fost sufletul lui! Mulţumim, maestre!
Teodor Curpaş