More

    Doi oşeni îi ajută pe copiii sărmani din judeţul Satu Mare

    Copiii din centrele de plasament din județul Satu Mare beneficiază de un real sprijin din partea negreștencei Irina Mariana Bogdan, sufletul Asociației “Mecena” din Paris și al lanțului de magazine “Gustul de acasă”, patronat de boineșteanul Cristi Frățilă, firmă ce își desfășoară activitatea în Franța.

    În acest sens, pe 20 iunie, de sărbătoarea oraşului francez Montreuil, Asociația “Mecena”, în parteneriat cu lanțul de magazine “Gustul de acasă” vor expune produsele tradiţionale româneşti şi oşeneşti. O parte din beneficiile acestui demers vor reveni Asociatiei “Mecena”, care are ca obiectiv ajutorarea copiilor din centrele de plasament din Satu Mare. Mai mult decât atât, duminică, 21 iunie, Asociația “Mecena” va participa la “Ziua Muzicii Românești” de la Paris, unul dintre organizatori fiind magazinele “Gustul de acasă”, partenerul oficial al asociației.

    La fel ca și în cazul sărbătorii orașului Montreuil, o parte din încasări vor fi direcționate către Asociația “Mecena” și apoi către copiii orfani din Satu Mare.
    Bogdan Tulbure

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE