Sub ochii îngăduitori ai verii, îndrăgostiţii dăruiesc declaraţii de dragoste ca nişte ofrande desprinse din povestea sferelor greceşti. Primele iubiri sunt ca nişte zâne nepământeşti coborâte din Ţara Îndrăgostiţilor. Deschideţi porţile zăvorâte ale sufletului întunecat, care este ca un corb cu aripi croşetate din frunze de cocos. Atingeţi privirile iubitei cu un sărut şi-o îmbrăţişare ruptă din Rai, de parc-aţi fi spiriduşi neastâmpăraţi, coloraţi, diafani şi exuberanţi. Pofticioasele dorinţe sunt nişte răni ale dulcei dureri. Poate veţi călători prin Ţare Viselor de Iubire şi Nemurire. Suferinţa cade ca o ghilotină de mătase albastră peste îndrăgostiţii fără speranţă.
Sus pe ţărm te-mbată teii cu miresme scăpate din Paradis. Peste întinderi nesfârşite, valuri zgribulite sărută asfinţitul răsfăţat de aripile pescăruşilor întârziaţi de-un licăr de asfinţit. Corăbii nevăzute străbat gânduri migratoare. Te caut prin jungla coralilor mângâiaţi de curenţii tăcerii. Nisipul fierbinte ţi-a îmbrăţişat trupul zbuciumat de fiorii unei priviri. Peste umbra corăbiilor de altădată planează poveşti marinăreşti cu miros de peşte uscat şi rom deşărtat din butoaie de lemn. O ancoră ruginită s-a înfipt în liniştea romantică. Zbuciumate valuri de mânie răcoresc dorinţe aprinse. Despărţirea sfâşie puritatea cu colţii cuvintelor sterpe. Durerea-i furtună de mare, iar săgeţile otrăvite cu reproşuri dărâmă castelul înălţat din nisipul lui Cupidon. Dintre bolovanii înecaţi în Mare se-nalţă veşnica Iertare îmbrăcată-n alge. Coliere de scoici strălucesc în ochii verzi. Un zâmbet fugar zboară pe cerul iubirii ca un porumbel în căutarea ramurii de măslin.
Se odihnesc chemările în spaţiu şi-adorm pe valuri suave cântări. Milioane de imagini mor prelinse-n spuma mării peste reale întâmplări de dragoste pierdute-n mozaicul pământesc. Istovitoare patimi alungă nobile simţiri departe, pe nepătrunsul continent al minţii. Apleacă-ţi fruntea obosită şi ştergeţi roua de iubire. Din muzicale vorbe tu să renaşti cu o floare albă-n ciocul tăcerii. Pe spatele unei clipe adorm cântecele nopţii. Petreceri incendiare se sting după cortina nopţii. Zbuciumul valurilor biciuieşte malurile meditaţiilor. Briza mării se strecoară prin creierul incendiat de iubire, de dorinţă şi nesupunere. Algele disperării se caţără pe sufletul încolţit de îndoieli. Amurgul se-aşează pe genunchii tăi, cu lumini palide în ochii lui blânzi. Răcoarea înserării sădeşte vioiciunea pe-obrajii sărutaţi de ochii neoanelor spânzuraţi de stâlpii incertitudinii. Palmele se ridică-n văzduhul săgetat de liliecii ieşiţi din peşterile gândurilor. Din apele cuvintelor răsar aburii tăcerii dispersaţi de nemuritoarele declaraţii de dragoste.
Dumitru Ţimerman