More

    Gard la graniţa dintre Ungaria şi România?

    Ministrul de externe al Guvernului de la Budapesta, Peter Szijjarto, a anunţat că Ungaria va construi un gard înalt de patru metri de-a lungul graniţei cu Serbia pentru a opri afluxul de imigranţi ilegali. Potrivit ministrului ungar, măsura nu contravine obligaţiilor internaţionale asumate de Budapesta şi nu încalcă niciunul din tratatele internaţionale. Ungaria este ţara cel mai greu afectată de imigraţia ilegală dintre toate statele membre ale Uniunii Europene. Numărul refugiaţilor care au pătruns în Ungaria a crescut de la 2.000 în 2012 la 54.000 în luna ianuarie a acestui an, astfel că, după Suedia, este ţara membră a UE cu cel mai mare număr de refugiaţi raportat la totalul populaţiei. Potrivit Guvernului de la Budapesta, 95% dintre aceştia trec graniţa cu Serbia, care nu este membră a UE. Aproape 75% din refugiaţii care au pătruns în Ungaria sosesc din Siria, Irak şi Afganistan, de unde au fugit din cauza războaielor.

    Extremiştii din ţara vecină au profitat de problema imigraţiei pentru a ataca şi România. Un parlamentar maghiar din cadrul formaţiunii naţionaliste Jobbik a cerut ca Ungaria să construiască un gard şi la frontiera cu România.

    Parlamentarul Adam Mirkoczki consideră justificat zidul dintre Ungaria şi Serbia, anunţat de ministrul de externe Peter Szijjarto, dar propune măsuri similare antiimigraţie şi la graniţele Ungariei cu România, Ucraina şi Croaţia. Potrivit agenţiei MTI, Adam Mirkoczki a atras atenţia că, dacă frontiera cu Serbia va fi blocată cu un gard, traficanţii de persoane vor căuta rute alternative. Din acest motiv ar fi necesare măsuri suplimentare de control la frontierele Ungariei cu România, Croaţia şi Ucraina, a arătat parlamentarul Jobbik.

    Partidul de guvernământ FIDESZ şi premierul Viktor Orban încearcă să folosească tema imigraţiei pentru a recâştiga terenul pierdut în sondaje în faţa partidului de extremă dreapta Jobbik. Guvernul ungar a consultat populația în legătură cu tratamentul pe care țara trebuie să-l rezerve imigranților clandestini. Un sondaj realizat recent de Institutul Tarki a relevat o creştere a numărului de xenofobi în Ungaria. Potrivit sondajului, 39% dintre maghiari sunt împotriva imigranţilor care sosesc în Ungaria, în timp ce numai 10% din respondenţi consideră că autorităţile ar trebui să le acorde imigranţilor azil. În acest context, va fi interesant de văzut ce poziţie va adopta Guvernul de la Budapesta în privinţa propunerii Jobbik privind construcţia gardului la graniţa cu România. FIDESZ, prin premierul Viktor Orban, îşi va însuşi propunerea pentru a-şi atrage electoratul devenit tot mai extremist sau o va ignora, pentru a nu tensiona inutil relaţiile diplomatice dintre cele două ţări? Rămâne de văzut.

    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE