Sunt unul care aş fi vrut să fiu prezent la Expoziţia memorială Ion Popdan, sunt unul care l-am cunoscut şi am simţit mereu, la întâlnirea cu el, o uşurare sufletească, o bucurie şi un semn de prietenie, chiar firească!
Pentru mine, profesorul şi artistul acesta este omul care şi-a ales deliberat un destin şi nu destinul l-a ales pe el. A reprezentat întotdeauna în ecuaţia fermenţilor creativi, într-o confruntare aglomerată şi alambicată de orgolii şi vanităţi, un mediator şi un factor de echilibru. A fost, prin tot ce a făcut, o voce, un reper lucid al echilibrului şi cumpătării. Prin activitatea didactică, poetică şi artistică, a ales, mai mereu, ca profesiune de credinţă şi drept refugiu în faţa tentaţiilor miraje ale vieţii, pictura, cea care l-a definit. A spus-o repetat, când povesteam la Casa Corpului Didactic sau, ţin minte, la Ujgorod unde a coordonat un schimb de experienţă, cu o expoziţie excelentă de pictură, că pictura nu-i o meserie pentru fricoşi.
Ţin minte, când la vernisaj, a răspuns la întrebările „încuietoare” ale celor mari din ţara vecină, explicând cu atâta naturaleţe tablourile expuse şi chiar termenul – titlu „Omagiu”. Pictorul Ion Popdan a mărturisit, iar noi am văzut, privindu-i tablourile, că şi-a făcut datoria şi ne-a reprezentat oricând şi oriunde cu cinstea şi demnitatea ce l-au caracterizat. În viziunea artistului, a adevăratului om ce-a fost Ion Popdan, a fost adevărul vieţii şi al suferinţei oamenilor, în general, dar se poate spune că l-a pasionat, în mod special, adevărul şi suferinţele celor din jur, aceasta fiind o preocupare specifică adevăraţilor intelectuali născuţi pe acest teritoriu. Am citit chiar puţin din versurile sale, le-am ascultat recent interpretate de Felician Pop, dar am constatat că, indiferent de tematica abordată, dezvăluie un crez poetic înălţător, marea sa dragoste faţă de oameni. A fost înzestrat cu talent de excepţie în pictură şi nu întâmplător la expoziţiile sale vizitatorii l-au aşezat pe locul cel mai apreciat, scriindu-se atât de frumos despre omul şi artistul Ion Popdan.
Oricum, pentru mine rămâne un om însetat de cunoaştere şi de adevăr, purtând în caracter nobleţe, în suflet lumină, pace, justiţie şi dreptate. Oricum, Ion Popdan s-a dăruit poporului său, oferindu-i mai mult decât şi-a păstrat lui. Atunci, când am trecut prin necazuri, poate cele mai îmbărbătoare cuvinte le-am primit de la el, din penelul pe care l-a mânuit cu atâta măiestrie! Pentru toate acestea, ne înclinăm cu respect şi multă consideraţie, scoatem pălăria în faţa unui mare intelectual, unui mare artist, unui mare patriot, care ar fi trebuit să împlinească 80 de ani! Cât ar fi putut crea dacă Măritul nu l-ar fi luat acolo, sus, aproape de El! Ştie Dumnezeu să-i aleagă pe cei buni! Putea să mai amâne! Păcat!
Şi-a dăruit viaţa culturii, frumosului, esteticului şi sublimului din artă. Şi mulţumesc din suflet că este prezent mereu, şi va fi, prin opera pe care a lăsat-o. Poate nu ştim sau suntem „prea ocupaţi” să apreciem valorile în timpul vieţii lor, dar avem obligaţia, ca, cel puţin după moarte, s-o facem, că numai aşa Bunul Dumnezeu ne va ocroti şi ne va da sănătate!
Generaţia noastră a trăit momente de suişuri şi de coborâşuri, dar oamenii porniţi de jos şi crescuţi în spiritul cinstei şi al adevărului au mai multe de înfruntat.
Ion Popdan a fost unul dintre aceştia. A avut asupra cerul, singurul stăpân şi a ştiut că soarta copacului va fi un lemn de foc, a mai ştiut cum se fabrică vioara… a ştiut, desigur, că prin muncă se ajunge la stele! Vreau să scot la suprafaţă că poetul, profesorul şi artistul acesta s-a simţit legat prin mii de fire de moşii şi strămoşii săi, de limbă şi obiceiuri, de pământul scump şi n-a îngăduit nimănui să facă vreun rabat de la acestea. Ion Popdan a crezut în cuvântul cu putere de vrajă, a crezut în steaua sa, pentru care s-a luptat cu mâinile curate, a încercat să zboare până la cer! Sunt mulţi cei care pot spune că l-au cunoscut pe Ion Popdan „de-o viaţă”. Hai, acum, când ar fi împlinit 80 de ani, să-l simţim atât de aproape, cum ne-a simţit el pe noi!
Dumnezeu să-l odihnească în pacea Sa!
Teodor Curpaş