Juniorii A 1 de la Victoria Carei au făcut joi un pas important spre calificarea la turneul zonal. Asta pentru că au învins la Seini în manşa tur a etapei interjudeţene cu 3-0 echipa similară din localitate şi îi aşteaptă un retur liniştit.
Retur care se joacă în această după-amiază la Carei, de la ora 17.30. Golurile careienilor au fost marcate în repriza a doua de Ovidiu Ardelean în minutul 55 din lovitură de pedeapsă, Edmond Boldizsar în minutul 65 cu un şut de la 17 metri şi de Sebastian Rus în minutul 90 tot din lovitură de la 11 metri.
Pentru echipa câştigătoare au jucat Borlan în poartă, Cura, Griszhaber, Bozsonyi, Puşcaş, Petz, Malinetescu, O. Ardelean, Hobiş, C. Ardelean, C. Pop – jucători de câmp. Au mai intrat Costin, Boldizsar, Hevele, C. Rus, Csenteri. Antrenorii acestor copii sunt Zsolt Tabi şi Răzvan Nintaş.
Dacă se califică mai departe, Victoria doreşte să aducă turneul zonal al juniorilor A 1 la Carei.