Numărul minorelor care nasc la Satu Mare este în creştere de la an la an. Astfel, de la începutul anului şi până în prezent, la Maternitatea de la Spitalul Judeţean Satu Mare au născut aproape 40 de minore, aproape la fel de multe ca şi în întreg anul precedent. Educaţia sexuală precară este principalul factor care determină creşterea numărului de fete care devin mame la vârste fragede.
5% dintre mame sunt minore
De la începutul anului şi până în prezent, 38 de minore au devenit mame la Maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare. Deşi ne aflăm doar la jumătatea anului, numărul mamelor minore este aproape egal cu cel înregistrat pe tot parcursul anului trecut, când 41 de fete sub 18 ani au născut. Acesta este numărul oficial de la Spital, dar este foarte posibil ca numărul acestora să fie mai mare deoarece în judeţ mai sunt şi maternităţi private.
Raportat la numărul total de naşteri, 820 înregistrate la Maternitatea sătmăreană, se poate spune că 5% dintre copii sunt aduşi pe lume de mame minore. Anul trecut, procentul a fost de doar 2,25% (1.824 de naşteri din care 41 făcute de minore). Interesant este şi faptul că multe dintre aceste minore se află la a doua şi chiar la a treia naştere până să ajungă la majorat.
Mămică la 12 ani
Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Constantin Demian, cea mai tânără mămică înregistrată în acest an la maternitatea sătmăreană a avut, la momentul naşterii, 12 ani şi 3 luni.
Asta înseamnă că în momentul în care cel mic a fost conceput, tânăra mămică a avut doar 11 ani şi 6 luni. Demn de remarcat este faptul că toţi copiii aduşi pe lume de mamele minore au fost sănătoşi.
Oricum, foarte tinerele mămici beneficiază de consiliere psihologică şi sunt luate în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, mai ales cele care provin din familii dezorganizate sau cu situaţie materială precară.
Educaţie sexuală precară
Majoritatea celor care au devenit mame înainte de majorat provin din mediul rural şi fac parte din familii dezorganizate. Potrivit specialiştilor, motivele pentru care minorele ajung să nască ar fi ignoranţa părinţilor, lipsa timpului de a sta de vorbă cu copiii, dar şi educaţia sexuală precară. Multe dintre fetiţe nu ştiu când trebuie să-şi înceapă viaţa sexuală şi nici nu ştiu cum trebuie să se protejeze pentru a evita sarcinile nedorite. Comunitatea ar trebui să aibă un rol în această educaţie sexuală, pornind de la şcoală până la medicul de familie. Psihologii spun că naşterea la o vârstă fragedă poate avea urmări dramatice în evoluţia unei fete, începând din plan fizic, deoarece corpul lor nu este pregătit să dea naştere unui copil, până în plan personal, când nu pot să mai urmeze o şcoală.
Florin Dura