More

    Parada mașinilor de epocă, în week-end la Satu Mare

    parada

    Pasionaţii maşinilor de epocă, în special ai vechilor Dacii, vor avea posibilitatea să le vadă de aproape în acest sfârşit de săptămână la Satu Mare şi Tăşnad. Întâlnirea internaţională a cluburilor “Drum Bun” de la Satu Mare este una dintre cele mai mari astfel de evenimente la nivel internaţional, în cadrul căreia posesorii bătrânelor Dacii se întâlnesc în diferite colţuri ale Europei. “Vor expune autoturisme retro pasionați din Polonia, Ucraina, Ungaria, Republica Moldova și România. În total, la această întâlnire vor fi prezente circa 80 de persoane cu 35-40 de maşini de epocă. Trebuie menţionat şi faptul că nu vor fi prezente doar Dacii, ci şi alte autoturisme de epoca printre care şi o Volga din Ucraina”, a precizat preşedintele Clubului” Drum Bun”, George Negrea, organizatorul manifestării de la Satu Mare.

    Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a două zile. În prima zi, sâmbătă, de la ora 12.00, va fi organizată o paradă a maşinilor de epocă în municipiul Satu Mare, care va porni din faţa Catedralei Romano-Catolice. Apoi vor fi vizitate obiective turistice din Ardud, Beltiug şi Tăşnad. A doua zi, duminică, parada se va muta în incinta Staţiunii Termale Tăşnad.

    Evenimentul va fi organizat de către preşedintele Clubului „Drum Bun”, filiala Satu Mare, George Negrea, cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) și a Centrului de Creație Satu Mare.

    Clubul „Drum Bun” este asociaţia maşinilor de epocă înfiinţată de polonezi în urmă cu aproximativ 4 ani, filiala de la Satu Mare fiind deschisă în toamna anului 2013, președintele fiind George Negrea. Clubul este format din persoane pasionate de autoturisme româneşti Dacia, dar și alte mărci internaționale. În ciuda faptului că sunt peste 500 de kilometri între Satu Mare şi Cracovia colecţionarii de maşini de epocă au o relaţie strânsă şi organizează periodic întâlniri şi expoziţii de vehicule istorice.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE