More

    Poliţia slabă înseamnă infractori puternici

    Săptămâna trecută, mai exact joi, în jurul orei 23.30, un poliţist şi un jandarm au fost la un pas de a fi linşaţi în timpul unei misiuni la Carei. Incidentul este cu atât mai grav cu cât astfel de situaţii nu sunt singulare la Carei. Dacă aceşti oameni – care ies în misiuni în ţinute care inspiră chiar teamă, înarmaţi până în dinţi – sunt umiliţi, bătuţi, e clar că acea criză de autoritate din Poliţie, de care se tot vorbeşte de ani de zile, s-a acutizat.

    De ce s-a ajuns la o criză de autoritate mai pronunţată? Poate, pentru că legile care apără drepturile poliţiştilor sunt încă deficitare, sunt încă interpretabile în defavoarea lor. Poate, de vină este, într-o oarecare măsură, şi societatea, care nu îşi apără apărătorii. Pentru că un poliţist care are teamă de repercusiuni este un poliţist ineficient, iar de suferit va avea tot cetăţeanul de rând. Pentru că infractorul devine foarte puternic. Pe relaţie invers proporţională.

    Poate, de vină pentru criza de autoritate este şi atitudinea mai-marilor Poliţiei Române care nu au dat dovadă de fermitate în cazurile grele în care un om din subordine le-a fost batjocorit, bătut sau chiar omorât. Şi, poate, pe acest ultim segment ar trebui lucrat mai mult. Poate că acesta şi-a adus aportul cel mai mare la criza aceasta de autoritate de care vorbeam.

    Mai mult, poliţiştii care îşi petrec nopţile şi zilele în stradă, la plus 35 de grade sau minus 15, au aceleaşi dotări, adică fără o dotare corespunzătoare. Acesta este capitolul cu banii. Dar capitolul fermitate şi continuitate nu mai depinde financiar de nimeni. Depinde doar de profesionalism şi etică. Până nu se va face ceva în acest sens, doar infractorii au de câştigat!

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE