More


    Primăria vrea să scoată cursele judeţene din centru

    =

    tranzit

    Primăria Satu Mare vrea să scoată cursele judeţene şi interjudeţene din centrul municipiului reşedinţă de judeţ. În acest sens, administraţia locală a pregătit un proiect de hotărâre pe care l-a supus în primă fază dezbaterii publice. Concret, transportatorii nu vor mai putea opri decât la periferia municipiului sau în autogări. Din câte se pare, iniţiativa nu este nici pe placul transportatorilor, nici a navetiştilor.

    Cum îşi motivează Primăria iniţiativa
    Primăria Satu Mare susţine că traficul în zona centrală a municipiului şi pe podurile ce traversează râul Someş este la anumite intervale orare extrem de aglomerat din cauza transportatorilor de persoane. Administraţia locală mai susţine că locurile actuale de îmbarcare şi debarcare a călătorilor care utilizează serviciile de transport public de persoane prin curse regulate, în special cel judeţean, nu oferă minimul de siguranţă şi confort. Municipalitatea susţine că prin acest demers se încearcă “asigurarea accesului egal şi nediscriminatoriu al operatorilor de transport şi al transportatorilor autorizaţi la piaţa transportului, garantarea respectării drepturilor şi intereselor utilizatorilor serviciilor de transport public , deplasarea în condiţii de siguranţă şi de confort a cetăţenilor sunt obiective urmărite cu prioritate de administraţia locală”.

    Trei autogări omologate în Satu Mare
    Primăria Satu Mare susţine că în municipiu există un număr de trei autogări. De asemenea, în municipiu intră zilnic peste 500 autobuze de transport persoane, care execută servicii de transport prin curse regulate în trafic judeţean sau interjudeţean, care “contribuie substanţial la îngreunarea traficului, în special în zona centrală şi pe podurile care traversează râul Someş, dar sunt şi importanţi factori de poluare. Operatorii de transport, nefiind supuşi unor reglementări naţionale sau locale privind punctele de plecare sau de sosire în municipiu sau traseele pe care pot să le parcurgă, şi-au făcut trasee proprii, care practic fiecare în parte atinge zona centrală, iar punctele de oprire pentru îmbarcarea pasagerilor sunt staţiile publice acordate cu drept de utilizare exclusivă operatorului care are semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport persoane prin curse regulate în interiorul municipiului, sau au ocupat spaţii din domeniul public neamenajate, care au devenit un fel de autogări neautorizate şi evident necontrolate de autorităţile cu responsabilităţi în domeniu”.

    Zona centrală, interzisă total transportatorilor judeţeni
    Potrivit proiectului de hotărâre supus dezbaterii publice, “se interzice intrarea în zona centrală a municipiului, delimitată inclusiv de Bulevardul Transilvaniei – Bulevardul Vasile Lucaciu – Strada Mihai Viteazul – Strada Iuliu Maniu – Strada Martirilor Deportaţi a tuturor autovehiculelor care execută serviciul public de transport persoane prin curse regulate, curse regulate speciale în trafic judeţean, interjudeţean sau internaţional de transport”.

    Amenzi cu multe zerouri
    Conform aceleiaşi iniţiative, “constituie contravenţie si se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei conducătorii autovehiculelor care opresc în alte puncte de pe traseu. Constituie contravenţie si se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei conducătorii autovehiculelor care nu respectă traseele de penetrare în municipiu”.

    Noi trasee pentru transportatorii judeţeni
    Pentru destinaţiile de pe direcţia Baia Mare, Odoreu şi Apa, intrarea în municipiu se va face pe Drumul Botizului, continuare pe Bulevardul Henri Coandă şi spre una din autogările din municipiu, cu evitarea zonei centrale. Punct intermediar de oprire – sub pasajul peste calea ferată pe ambele sensuri sau Liceul Eonomic.

    Pentru destinaţiile pe direcţia Păuleşti şi Amaţi, intrarea se va face pe Drumul Păuleştiului, Strada Amaţiului, Bulevardul Lucian Blaga, Bulevardul Octavian Goga – şi spre una din autogările din municipiu, cu evitarea zonei centrale.
    Pentru destinaţiile pe direcţia Zalău, intrarea se va face pe Bulevardul Lucian Blaga, Bulevardul Octavian Goga şi spre una din autogările din municipiu, cu evitarea zonei centrale.

    Punct intermediar de oprire – parcarea restaurant TEI pe sensul de intrare şi staţia de autobuz Ceprom pentru sensul de ieşire.

    Pentru destinaţiile pe direcţia Carei, intrarea se va face prin Drumul Careiului şi spre una din autogările din municipiu, cu evitarea zonei centrale. Punct intermediar de oprire – staţia de peste drum de CEC pe Careiului pe sensul de intrare în municipiu şi staţia de la magazin LEBĂDA pentru sensul de ieşire.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img