More

    Şoferi găsiţi în pragul comei alcoolice, “cadorisiţi” cu dosare penale

    Poliţiştii Biroului Rutier au depistat în trafic, duminică, în jurul orei 03.00, pe strada A.I. Cuza din municipiul Satu Mare autoturismul marca Volkswagen, condus de Pal K. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

    Şi poliţiştii rutieri careieni l-au identificat dumuinică pe raza localităţii Urziceni, judeţul Satu Mare, pe Ferenc R., care conducea mopedul marca Ares, deşi consumase băuturi alcoolice. Bărbatul a fost supus testării cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

    În ambele situaţii au fost întocmite dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
    Robert Marcus

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE