More

    Steaua – Trencin în turul al doilea din Liga Campionilor

    Trei dintre cele patru echipe româneşti angrenate în cupele europene, fazele preliminare şi-au aflat ieri adversarele după tragerea la sorţi de la Nyon, Elveţia.
    Astfel, Steaua București va înfrunta campioana Slovaciei, AS Trencin, în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, potrivit tragerii la sorți efectuate luni. Campioana României va juca primul meci în deplasare, pe 14 sau 15 iulie, iar returul la București, pe 21 sau 22 iulie.
    FC Botoșani va întâlni formația georgiană Tskhinvali în primul tur preliminar al competiției Europa League, potrivit tragerii la sorți care a avut loc luni la sediul Uniunii Europene de Fotbal de la Nyon. Meciul tur va avea loc pe 2 iulie, la Botoșani, returul fiind programat pe 9 iulie, în Georgia. FC Spartaki Tskhinvali, grupare înființată în anul 1936, s-a clasat pe locul 4, cu 53 de puncte, în ediția trecută a campionatului Georgiei, după Dila Gori — 64 puncte, Dinamo Batumi și Dinamo Tbilisi — ambele cu câte 53 puncte.
    Iar Astra Giurgiu va avea ca adversară formația scoțiană Inverness Caledonian Thistle, în turul II preliminar al competiției Europa League. Turul este în deplasare, pe 16 iulie, iar manşa secundă – la Giurgiu, pe 23 iulie.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE