Sâmbătă la Carei s-a jucat returul etapei interjudeţene a campionatului juniorilor A 1. Victoria Carei a întâlnit CS Seini de care a trecut fără prea mari probleme cu 5-1, asta după ce joi, în deplasare, campionii judeţului nostru s-au impus cu 3-0.
Cu un 8-1 clar la general, elevii lui Zsolt Tabi şi Răzvan Nintaş s-au calificat la etapa de zonă care va avea loc în perioada 19-22 iunie. Echipa din Carei şi-a depus candidatura şi este foarte aproape de a organiza unul dintre cele patru turnee de zonă, acolo unde se vor duela, în total, cele mai bune 19 echipe din ţară.
Revenind la meciul de sâmbătă, Alex Malinetescu a reuşit o dublă în prima repriză, Randu Silaghi a înscris apoi din lovitură liberă de la 25 de metri, iar tabela a fost închisă de Cristian Pop, care şi-a trecut şi el în cont o dublă. Oaspeţii au marcat golul de onoare în prima parte.
Victoria: Preg – Hohagyi (46 Cura), Grizshaber, Bîrle, M. Malinetescu, Ardelean (65 Vanca), Csenteri, Boldizsar (76 Kuzmos), Silaghi, A. Malinetescu (52 Hevele), Rus (55 Pop).
Dacă vor trece de etapa zonală, careienii vor juca pe 25 şi 26 iunie la Bucureşti în semifinale, respectiv finala, acolo unde sperăm să îi vedem şi pe campionii judeţului nostru. Iar cu siguranţă aceşti tineri ar merita poate să joace la o Victoria Carei undeva în Liga a III-a…
Daniel C.