More


    Victoria Carei va juca la Beiuş

    =

    careieni

    Din păcate, juniorii A 1 de la Victoria Carei nu vor disputa acasă meciurile etapei de zonă a campionatului. FRF a decis ca Beiuşul să organizeze zona a patra, acolo unde vor participa CS Ocna Mureş, CS Barcău Nuşfalău, Victoria Carei şi gazdele de la Bihorul Beiuş. Însă iniţial, careienii au fost repartizaţi la zona a treia, tocmai în… Moldova, alături de Paşcani sau Bacău. Probabil cei de la federaţie stau mai prost cu geografia şi ar fi putut să îi trimită din greşeală pe reprezentanţii judeţului Satu Mare tocmai la peste 400 de km de casă. Asta după ce, să nu uităm, anul trecut juniorii careieni au ajuns să joace tocmai la Constanţa. Ceea ce semnifică faptul că judeţul nostru nu e tocmai bine văzut acolo la nivel de forum naţional. “Am fi vrut să jucăm la Carei, să fie un prilej bun pentru a revigora fotbalul din zonă. Aveam condiţii bune de cazare, de refacere, iar baza sportivă e una cochetă. Aşa că vom juca la Beiuş“, a spus mâhnit antrenorul Zsolt Tabi. Competiţia zonală începe vineri, atunci când Victoria va întâlni de la 18.45 formaţia gazdă, Bihorul Beiuş. Apoi sâmbătă şi duminică, de la aceeaşi oră vor întâlni Nuşfalău, respectiv Ocna Mureş. Prima clasată se califică la etapa finală, care va avea loc pe 25 şi 26 iunie la Bucureşti, semifinalele, respectiv finala.
    D. Chiorean



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img