More

    “Zilele Oraşului Satu Mare – cel mai tare festival din România în ultimii zece ani”

    ziua1

    Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, alături de şeful Biroului Control Comercial şi Autorizaţii de Funcţionare din cadrul Primăriei Satu Mare, Florin Maier, au susţinut ieri o conferinţă de presă în care au prezentat bilanţul Zilelor Oraşului Satu Mare. Concluzia este una simplă, şi anume că ediţia din acest an a fost cea mai reuşită.

    Comercianţii, deosebit de mulţumiţi
    Şeful Biroului Control Comercial şi Autorizaţii de Funcţionare din cadrul Primăriei Satu Mare, Florin Maier, a precizat că agenţii economici au fost deosebit de mulţumiţi de vânzări. “Ca şi feed-back de la cei care au participat, spune lumea că în ultimii zece ani în România nu a existat un astfel de festival. Agenţii economici nu au avut aşa vânzări în România în ultimii zece ani” – a spus Florin Maier, confirmat de Dorel Coica.

    Cât despre numărul de comercianţi şi de nivelul încasărilor, Florin Maier a declarat: “Am avut o sută de comercianţi pe alimentaţie publică şi 60 de comercianţi de produse industriale. Am încasat peste 53.000 de lei din taxa de participare”. Ce-i drept, mai puţin decât anul trecut, atunci când s-au încasat 60.000 de lei.

    Mulţumiri din partea primarului
    Primarul s-a declarat extrem de încântat de vremea din cele trei zile. “Timpul a fost după sufletul primarului, extrem de plăcut. Multă lume. În cele trei zile oraşul a fost inundat nu numai de sătmăreni, dar şi de alţi cetăţeni din judeţ şi din alte oraşe”, a spus edilul şef sătmărean.

    Dorel Coica a mai ţinut să mulţumească tuturor sponsorilor şi tuturor instituţiilor care au pus umărul la buna desfăşurare a evenimentului. “Aş dori să transmit în mod oficial mulţumiri tuturor celor care s-au implicat oficial în organizarea Zilelor Oraşului. Au fost trei zile minunate. Aţi văzut că şi la deschiderea Zilelor Oraşului orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti a colaborat foarte bine cu Corul Arhanghelii al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. A fost o deschidere deosebită”, a conchis Dorel Coica.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE