Adio, Janos Romasz!

Cronicarul sportiv s-a stins din viaţă la doar 48 de ani

 janos

O veste tristă a cuprins de câteva minute redacţia cotidianului nostru. Am aflat cu părere de rău şi cu durere în suflet că unul dintre cei mai valoroşi oameni de presă sportivă pe care i-a avut Satu Mare, Janos Romasz s-a stins din viaţă. A fost prieten bun cu toate sporturile, de-a lungul anilor a scris mii de materiale în limba maghiară la Szatmari Magyar Hirlap şi Friss Ujsag, dar în ultima vreme o boală necruţătoare l-a ţinut departe de pasiunea sa, scrisul.

De puţin timp a fost privat de o viaţă frumoasă, liniştită, iar cancerul l-a doborât în cele din urmă. Boala s-a dovedit a fi mai puternică decât voinţa lui Jani de a reveni în redacţie, acolo unde se simţea cel mai bine şi de a cutreiera judeţul după ştiri şi reportaje. Vestea vine ca un fulger, mai ales că, la doar 48 de ani avea tot viitorul în faţă. Acum nici o lună, mai exact pe 23 iunie şi-a sărbătorit ziua de naştere, înconjurat de prieteni şi familie, însă dădea deja semne de slăbiuciune!

Presa sportivă a pierdut un prieten adevărat nu doar un meseriaş în ale reportajelor şi cronicilor, un om care va rămâne veşnic în sufletele noastre. Cuvintele sunt de prisos în aceste momente grele pentru întreaga comunitate, familie şi pentru toţi cei care l-au cunoscut pe Janos Romasz.

Dumnezeu să îl aşeze acolo unde drepţii se odihnesc, iar din Ceruri va continua să vegheze şi să relateze ceea ce i-a plăcut cel mai mult şi pentru ceea ce şi-a dedicat viaţa: sportul!

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Peste 9,500 de teste făcute la Satu Mare

La nivelul județului Satu Mare, în data de 13 iulie 2020, cu recomandare de izolare la domiciliu din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP)...

Aproape 4.800 de persoane au intrat în țară prin vămile sătmărene în 24 de ore

În perioada 12.07.2020, ora 07:15 - 13.07.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 4794 persoane, dintre care...

Sătmărenii care intră în Ungaria, băgați în carantină

Prefectul Radu Bud a condus astăzi o ședință alături de reprezentanții structurilor M.A.I. în cadrul căreia s-a analizat gestionarea situației de alertă, în special...

Târg caritabil pentru Noel. Cum putem salva viaţa unui copilaş

Târg caritabil pentru Noel. Mai mulţi sătmăreni s-au mobilizat şi vor organiza un târg caritabil pentru Noel, micuţul de doar câteva luni care are...

Cum jucăm în mod echilibrat la pariuri sportive

Datorită faptului că pariurile sportive au înregistrat o tot mai mare expansiune în preferințele jucătorilor din întreaga lume, se pune tot mai mult problema gestionării cu...