Amintiri despre maestrul Deak Endre

Au trecut mai bine de 40 de ani de când am avut bucuria să-l cunosc pe maestrul Deak Endre, profesor de muzică la Carei. Tatăl meu a venit personal cu mine la Castelul Karolyi, unde funcţiona pe-atunci Casa de cultură, pentru a discuta cu profesorul Deak Endre, în vederea iniţierii mele în tainele chitarei. Aveam pe-atunci 15 ani. Profesorul Endre ne-a întâmpinat cu un zâmbet liniştitor şi cu un glas respectuos ne-a spus că este de acord să-mi predea ore de chitară şi ne-a comunicat programul.

După câteva zile m-am prezentat la Castel, în sala unde de obicei făceau repetiţii artiştii formaţiei Castelanii. Eram mândru şi mă simţeam oarecum privilegiat că o să studiez chitara tocmai într-o astfel de sală. Cu mult tact şi profesionalism, ţin minte şi-acum, profesorul Endre mi-a desenat cu creionul pe un caiet de muzică primele acorduri muzicale, în mod schematic: Do major, re major…apoi gamele la chitară. La fiecare oră mă încuraja şi-mi dezvăluia alte şi alte taine ale chitarei. Mi-amintesc de ziua în care profesorul Endre a interpretat un fragment din repertoriul clasic. Nu mai ştiu exact autorul şi partitura, dar am rămas fascinat, ca tânăr debutant în ale chitarei, când am remarcat cu câtă uşurinţă profesorul meu „se juca” pe corzile chitarei. Prin această demonstraţie, maestrul Endre n-a făcut decât să-mi stârnească o dată în plus ambiţia de a studia chitara. Îmi spunea de fiecare dată să exersez la chitară, acasă, câte două-trei ore, pentru că altfel nu voi ajunge la performanţă.

După ani şi ani de zile, l-am reîntâlnit la Carei în calitate de director al Casei de cultură. Am constatat că a rămas acelaşi om, modest, distins şi cumpănit în ceea ce priveşte luarea unor decizii. Am colaborat o vreme şi în calitate de jurnalist cu maestrul Endre. De fiecare dată când ne reîntâlneam nu scăpa ocazia să mă întrebe dacă mai cânt la chitară. Profesorul Deak Endre era un om, în primul rând, în preajma căruia te simţeai în siguranţă. Un om care prin felul lui de-a fi impunea respect şi dăruia multă delicateţe în timpul conversaţiilor. Ştia să aprecieze valoarea unui om, dincolo de orice fel de prejudecăţi.

Nu o să uit niciodată spectacolele de muzică veche, iniţiate de muzicianul şi maestrul lăutei Deak Endre, din sala mare a Castelului Karolyi din Carei, de pe vremea când eram elevi. Interioarele din Castel şi muzica veche îţi dădeau impresia, în timpul concertelor, reîntoarcerii în timp, în vremuri istorice pline de armonie, sensibilitate şi implicare emoţională artistică. Da, au trecut trei ani de la moartea muzicianului, profesorului şi maestrului lăutei Deak Endre, dar el a rămas nemuritor în sufletul meu şi a celor care au ştiut să-l cunoască în profunzimea măreţiei sale. Parcă nu-ţi vine să crezi că profesorul Endre nu mai este printre noi. De altfel, eu îl ştiu, şi-l revăd în memoria mea tot acolo la Casa de cultură din Carei şi-n spectacolele de muzică veche, care au impreionat deopotrivă oamenii de cultură careieni, dar şi melomanii din ţară şi străinătate.

Am răsfoit presa vremii şi-am găsit câteva aprecieri de excepţie, pe care muzicologul Maria Sorban le-a scris despre stilul expresiv şi autentic al maestrului lăutei Deak Endre, care a participat, în iulie 2009, la Festivalul de muzică veche de la Miercurea Ciuc: “Cei doi Valentin ai Renaşterii maghiare, poetul Bálint Balassi (1554-1594) şi lautistul Valentin Greff Bakfark (?1506-1576) au fost tema unui excepţional recital al lautiştilor Tamás Kiss Kobzos (Budapesta) şi Endre Deák (Carei). Epitetul este motivat de calitatea programului şi a interpretării vocal-instrumentale. Astăzi, ca şi pe atunci, poeziile lui Balassi se cântă pe melodii de epocă – alese cu bună cunoaştere de Tamás Kiss Kobzos şi veritabil însuşite, în sensul celei mai intime interiorizări, cântate acompaniindu-se singur la lăută sau la cobză. (O confruntare pe aceeaşi scenă, a rapsodului maghiar cu Tudor Gheorghe, ar fi interesantă…) Acum, Endre Deák s-a asociat recitalului, prin piese de referinţă transilvană, majoritar, de Bakfark, plasate ca preludii la cântece, între care am remarcat calitatea transcrierilor proprii. Lirica lui Balassi – speculativă, cazonă, erotică, religioasă – a fost redată cu rafinament, agogica având efecte retorice autentice stilistic şi expresive. Confesiuni lirice – cu sau fără cuvinte – ale unor artişti maturi.”

Dumitru Ţimerman

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Razie între samsarii de mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Satu Mare au acționat ieri, 12 iulie a.c., pentru prevenirea și...

Peste 9,500 de teste făcute la Satu Mare

La nivelul județului Satu Mare, în data de 13 iulie 2020, cu recomandare de izolare la domiciliu din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP)...

Aproape 4.800 de persoane au intrat în țară prin vămile sătmărene în 24 de ore

În perioada 12.07.2020, ora 07:15 - 13.07.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 4794 persoane, dintre care...

Sătmărenii care intră în Ungaria, băgați în carantină

Prefectul Radu Bud a condus astăzi o ședință alături de reprezentanții structurilor M.A.I. în cadrul căreia s-a analizat gestionarea situației de alertă, în special...

Târg caritabil pentru Noel. Cum putem salva viaţa unui copilaş

Târg caritabil pentru Noel. Mai mulţi sătmăreni s-au mobilizat şi vor organiza un târg caritabil pentru Noel, micuţul de doar câteva luni care are...