Atacurile asupra armoniei

Sunt seri când deschid televizorul şi urmăresc ştirile. N-are importanţă pe ce canal de televiziune mă uit, pentru că, în mare parte, subiectele, evenimentele şi conflictele sunt aceleaşi în ziua respectivă. Am întâlnit oameni care sunt foarte dezamăgiţi de stările conflictuale iscate de unii dintre aleşii noştri. Stăm cu atenţia mărită, la fel ca şi-n arenele romane, pentru a putea urmări luptele fratricide contemporane. Aproape nimeni nu luptă pe deplin pentru armonie, pentru o perspectivă inteligentă născută din realităţile pe care le trăiesc oamenii! De fiecare dată când scriu despre anumite deziderate ale omului, consult şi dicţionarul pentru a expune elementele necesare unei înţelegeri optime a proprietăţii cuvântului. Oare, ce înseamnă armonia? Cuvântul pare simplu la prima vedere, dar când încerci să-l explici unui neştiutor, parcă îţi lipsesc cuvintele potrivite. Armonia înseamnă, după dicţionar: “ acord, împăciuire, înţelegere, pace, unire, potriveală…”. Aceste valori ale armoniei dispar în momentul în care există interese răutăcioare, de grup, care nu mai ţin cont de faptul că o parte din cei aleşi nu au misiunea de a servi haosul. Nu ne putem bucura de armonie, dacă aceasta este perturbată în fiecare zi cu tot felul de scenarii imaginate de cei ahtiaţi după putere şi nu pentru prosperitatea interesului naţional.

Curios rămâne faptul că după atâţia ani de la schimbările din Decembrie 89, nu dăm dovadă de maturitate intelectuală, confruntările de pe scena vieţii sunt câteodată puerile şi cad în sfera mediocrităţii. Confruntările decidenţilor ar trebui să fie ideatice şi nu îndreptate asupra unor demnitari aleşi de o parte din electorat. Credeţi-mă, pe alegătorii de rând nu-i interesează meschinăriile, scenariile de culise şi certurile derulate “ca la uşa cortului”. Problemele trebuie aruncate pe masa analizelor pertinente, iar soluţiile propuse ar trebui să fie bine argumentate. Cele mai sustenabile idei şi soluţii ar trebui să învingă în lupta ideatică şi nu cele impuse prin forţa unor poziţii sociale, intrigi sau mizerii „aruncate-n gura presei ”. E-adevărat că prin intermediul banilor poţi cumpăra orice, poţi avea iluzia că induci în eroare pe „cei mulţi”, dar nu toţi sunt proşti. Am întâlnit doi pensionari, care stăteau pe o bancă într-o seară de vară, undeva într-un sat, care au afirmat la un moment dat: “ D-le reporter, spuneţi-le la cei de sus să nu se mai certe. Sunt atâtea de făcut aici pe la noi, iar nouă nu ne ajunge pensia pentru medicamente. Noi de aceea i-am ales ca să fie alături de noi şi de problemele comunităţii…”. Am rămas impresionat de aceste cuvinte înţelepte rostite de doi oameni în vârstă, cu patru clase primare. Iată un îndemn pentru promovarea unor relaţii de armonie între cei aleşi, vorba aia, cu „ şcoli superioare “, care mai presus de toate ar trebui să pună inteligenţa lor, dacă o au, pentru a rezolva multe din problemele ţării şi nu să întreţină “războaie”, ca nişte papagali, în afara campaniei electorale, duse împotriva actualilor sau potenţialilor concurenţi politici.

Un politician sătmărean, care a ajuns la un moment dat prefect, a afirmat la o conferinţă de presă, în urmă cu câţiva ani, un lucru extraordinar. Cuvintele rostite de dumnealui ţinteau de fapt instaurarea armoniei postelectorale: “Campania electorală s-a încheiat! Acum, indiferent de culoarea politică îi invit pe toţi să se apuce de muncă. Avem foarte multe de făcut pentru comunităţile noastre din judeţ. Nu putem face toată ziua politică şi să continuăm campania electorală agresivă şi după ce s-au încheiat alegerile… “. În alte situaţii, alegătorii sunt condamnaţi pentru lipsa de armonie creată de fapt de către unii din cei aleşi, care-au ajuns pe funcţii ca şi cloştile pe ouă. Oamenii din popor sunt apostrofaţi cu cuvintele : “ Aşa-i trebuie poporului ăsta, pentru că nu a ştiut să aleagă pe cine trebuie !“. Aşadar, poporul alege, ba mai este şi condamnat…” iar din urnă iese cine trebuie ! “ – vorba lui Caragiale. Pa şi pusi, Armonie ! Cine mai are curajul să se pună cu spărgătorii de armonie, cu bani şi putere?! Oponenţii, de altfel constructivi, sunt subestimaţi, terfeliţi în faţa naţiunii şi judecaţi pe nedrept, nu juridic ci din punct de vedere moral, astfel încât nu mai ştie privitorul-ascultător pe cine să creadă.

Atacurile asupra Armoniei sunt dintre cele mai „colorate”. Nu este de vină poporul pentru dispersarea periodică a armoniei, “ de vină sunt unii domni de sus ! “, care sunt mai ceva ca nişte babe care se ceartă pe marginea şanţului. Regretatul poet tribun Adrian Păunescu, prin versurile lui, scrise cu pana conştiinţei naţionale treze, ţintea de fapt instaurarea în România a unei armonii menită să ducă la mult râvnita stare de normalitate: “ La muncă, derbedei, că trece anul/ Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul. /Făceaţi pe democraţii cei cucernici, Cristosul mamii voastre de nemernici /Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine /Si-apoi convingeţi-vă că e bine./ C-aţi luat o ţară de mai mare dragul /Şi i-aţi distrus averile şi steagul /S-ajungem colonie de ocară…”.

Dumitru Ţimerman

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Dilema Burdea

Cu toate că autoritățile sătmărene au reamenajat sensul giratoriu de la Burdea, cu delimitări ale benzilor de circulație, sunt unii șoferi care nici așa...

Viaţa artistică la Satu Mare după cel de al doilea război mondial

Viaţa în general, viaţa culturală, artistică după al doilea război mondial era săracă, tristă, pesimistă. Satu Mare după bombardările din septembrie 1944 arată jalnic,...

Infractor periculos, prins și încarcerat

La data de 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, au pus...

Hoațe din magazine, reținute de polițiști

La data de 6 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Tășnad au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi...

Record de cazuri noi de COVID-19 la nivel național

A cincea zi consecutiv, la Satu Mare nu a fost înregistrat niciun caz nou de coronavirus. În schimb, ieri, la nivel național, a fost...