Bunele maniere învăţate la Biblioteca Județeană Satu Mare+

bj

Biblioteca Județeană, instituție publică subordonată Consiliului Județean Satu Mare, organizează, începând cu data de 5 august, a doua ediție a proiectului “Școala de vară a bunelor maniere pentru prințese și cavaleri”. Activitățile din cadrul acestui proiect vor avea periodicitate săptămânală și se vor derula în fiecare zi de miercuri, în Sala multimedia, în intervalul orar 10.00-11.30, sub îndrumarea bibliotecarilor implicați, participarea fiind gratuită.

La activitățile proiectului pot participa copiii care doresc să dobândească noi cunoștințe și deprinderi în ceea ce privește conduita, buna-cuviință și politețea. “Școala de vară a bunelor maniere” este structurată pe mai multe lecții: “Cum aranjăm masa și cum mâncăm”, “Ținuta vestimentară”, “Salutul”, “Cum facem prezentările”, “Despre punctualitate”, “Cum ne comportăm în diferite situații”, “Igiena personală – cea mai importantă carte de vizită”, “Despre cadouri” şi altele.

Ediția din 2014 s-a bucurat de un real succes, înregistrându-se zeci de participanți la fiecare lecție. “Pornind de la premisa că bunele maniere nu aparțin doar unei anumite clase sociale, ci tuturor celor care sunt dispuși să și le însușească în mod deliberat, bibliotecarii au gândit acest program astfel încât acesta să reprezinte o carte de vizită care să atragă simpatia tuturor. Sperăm că și ediția din această vară a Școlii bunelor maniere pentru prințese și cavaleri să se dovedească a fi un program util pentru toți copiii participanți, indiferent dacă aceștia au sau nu probleme de comportament în societate sau în familie și că, după “absolvirea” acestei școli, copiii vor aplica cu plăcere regulile bunelor maniere în orice situație s-ar afla și vor fi mai atenți la sfaturile pe care părinții, dascălii și bibliotecarii le vor transmite”, a declarat managerul Bibliotecii Județene Satu Mare, Lacrima Istrăuan.
Florin Dura

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

PSD: “Klaus Iohannis nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său”. Acuzaţii grave la adresa Guvernului Orban

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că “nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său, de...

Informarea președintelui privind Starea de Urgență. Ce măsuri sunt propuse pentru îmbunătățirea capacității de răspuns

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi Parlamentului o informare care se întinde pe 58 de pagini, privind acțiunile luate în timpul celor 2 luni...

Ambulanţierii se pregătesc de protest. Guvernul a contestat la CCR legea prin care li se acordă stimulente

Ambulanţierii sunt pregătiţi să protesteze, după ce Guvernul PNL a contestat legea prin care li se acordă stimulente în pandemie. Potrivit unui comunicat de...

Lucrurile o iau razna

Din ceea ce am fost cândva țara cu una dintre cele mai bune strategii de a ține sub control pandemia de coronavirus, atâta vreme...

Peste 30 de concurenți la etapa Baja Satu Mare

La finalul acestei săptămâni, între 10-12 iulie, Satu Mare va găzdui prima etapă a Campionatul Național de Rally Raid România. Organizatorii evenimentului sunt NSM Motorsport...