Veste șoc în handbalul românesc. HCM Constanţa, una din cele mai titrate echipe din România, cea care a dominat zece ani Liga Națională, adunând zeci de trofee şi cupe, se retrage din cauza datoriilor acumulate. 600.000 de euro este suma pe care clubul o are restanță la jucatori şi furnizori.
Rămasă fără mulți jucători și cu datorii, echipa HCM Constanța nu se poate inscrie in actualul campionat. Prin mediile sportive constanțene se vehiculeaza deja inscrierea unei alte echipe, în Divizia A, locul lui HCM Constanta, urmând sa fie cedat echipei… CSM Satu Mare, echipa care s-a clasat pe locul 4 la turneul de baraj.
Doar că oficialii clubului sătmărean nu par prea hotărâți să accepte cadoul mai ales că și prin conturile clubului cam bate vântul. Se zvonește că bugetul pe acest an, de
3000 000 lei ( 30 miliarde lei vechi) ar fi fost cheltuit în mare parte iar cele opt secții strâng cureaua pentru a mai avea bani de competiții și salarii până în decembrie.
„Am primit luni un telefon de la FRH în această privinţă. Deocamdată, nu avem buget pentru Liga Naţională. Miercuri avem o întâlnire la Primărie, iar în funcţie de răspunsul consilierilor ştim dacă ne înscriem sau nu în Liga Naţională”, a declarat Valeriu Neagu, presedintele CSM Satu Mare, pentru ProSport.
Antrenorul Nicolae Istrate a fost mai vehement și a declarat că în acest moment echipa sa abia are bani de liga a 2-a și că în condițiile actuale o promovare în Liga Națională nu s-ar justifica. ” Păi noi suntem încă în vacanță. Dar cu lotul nostru nu am face față în liga națională, iar majoritatea jucătorilor buni au deja contracte. Ne-ar fi greu să facem acum transferuri . Se poate merge în ligă dar în aceste condiții cu un alt antrenor și nu cu mine” s-a confesat Istrate care mai are contract până-n 2016 cu CSM Satu Mare.
CSM Satu Mare se va reuni abia pe 3 august.
CSU Galati este echipa care a acceptat deja sa ia locul celor de la Știința Bacău… După ce au ocupat locul 3 la turneul de baraj organizat de FRH in iunie, echipa a inceput pregatirile pentru prima ligă, conturând un lot de tineri handbalisti. Deci la alții se poate…semn că CSU Galați a mers la baraj nu doar să participe ci chiar să profite de un eventual abandon al vreunui club și să ajungă în elită. Pe când CSM-ul s-a dus la baraj doar ca să fie acolo și să scape de o eventuală penalizare din partea FRH…
Campionatul în Liga Națională se reia pe 22 sau 23 august.