Doi ani de “Aquapark” la Satu Mare

star

Aquaparkul “Aquastar” din Satu Mare s-a aflat sâmbătă în zi de sărbătoare, fiind celebraţi doi ani de la deschiderea obiectivului turistic. Cu această ocazie au fost organizate o serie de activităţi care să puncteze acest eveniment, totul culminând cu o tombolă cu premii speciale şi un beach party.

De-a lungul întregii zile au fost organizate jocuri şi concursuri cu multe cadouri şi programe de animaţie pentru copii. După cum ne spunea şi asistent managerul Aquastar, Brancsik Zsolt, la doi ani de la deschiderea aquaparkului sătmărean s-a dorit organizarea unei zile festive, mai deosebită decât zilele obişnuite. Adulţii s-au putut înscrie la concursurile de tenis de masă, concursuri de dans sportiv, de tras frânghia sau de şah. “Am împlinit doi ani de Aquastar. A fost o zi plină de concursuri pentru copii, pentru adulţi. Am început cu un concurs pentru copii, în care s-au câştigat multe îngheţate, iar adulţii au câştigat bere. Apoi, adulţii s-au întrecut la concursul de tras frânghia. A fost şi un concurs dedicat doamnelor”, a spus Brancsik Zsolt.

De doi ani de zile de când s-a deschis, Aquapark-ul din municipiul reşedinţă de judeţ atrage tot mai mulți turiști. Dacă înainte sătmărenii stăteau la coadă pentru a pleca în Ungaria pentru o bălăceală, acum vecinii noștri au ajuns să treacă granița pentru a veni la Satu Mare. Și nu doar maghiarii se distrează la Aquapark-ul sătmărean. În parcare găsești mașini din Maramureş, Bistrița și Sălaj. Iar clienții se declară mulțumiți iar distracția e la cote maxime , atât pentru cei mici cât și pentru cei mari, mai ales atunci când vine vorba de tobogane. “Am mai adus fum greu, care se va depune pe fundul bazinului cu tobogane, iar cei care se dau pe tobogane au intrat direct în fum. Este ceva nemaivăzut în toată ţara. Avem foarte mulţi clienţi din Maramureş, din Zalău şi din ce în ce mai multe maşini din Ungaria”, a mai spus Brancsik Zsolt. Aniversarea Aquaparkului s-a terminat cu un spectaculos foc de artificii.
Silvia Spanciu

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Felicitări tuturor locuitorilor județului Satu Mare. Județul Satu Mare este singurul județ din România cu mai puțin de 100 de îmbolnăviri constatate

Faptul că județul Satu Mare  are cel mai mic număr de îmbolnăviri cu COVID - 19 se cunoaște de câteva zile. Nu cred că...

Mircea Govor: “Consider că aceste alegeri locale vor fi de fapt ale primarilor în funcție!”

Prezent miercuri seara în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană de la Nord VestTV, Mircea Govor, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, a făcut o radiografie a...

ULUITOR. Patru VINDECAȚI în doar 24 de ore la Satu Mare. Mai sunt doar DOUĂ CAZURI active

Un lucru excepțional s-a petrecut în ultimele 24 de ore în județul Satu Mare. Prefectura a anunțat că în ultima zi au fost vindecați...

PSD: “Klaus Iohannis nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său”. Acuzaţii grave la adresa Guvernului Orban

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că “nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său, de...

Informarea președintelui privind Starea de Urgență. Ce măsuri sunt propuse pentru îmbunătățirea capacității de răspuns

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi Parlamentului o informare care se întinde pe 58 de pagini, privind acțiunile luate în timpul celor 2 luni...