More


    Doi şoferi s-au ales cu dosare penale

    =

    Poliţiştii din Hodod au identificat în trafic, marţi, în jurul prânzului, pe strada Felszeg din localitate, un moped condus de Zoltan S. În urma controlului efectuat s-a stabilit că mopedul nu era înregistrat, iar bărbatul care îl conducea nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicul. În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui moped neînregistrat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

    Marţi dimineaţă, poliţiştii Serviciului Rutier au identificat în trafic, pe raza localităţii Păulian, un autoturism Dacia care era condus de Marius P., în vârstă de 40 de ani. Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.
    Robert Marcus



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img