More


    Galben-albaştrii, în statistica sezonului 2014-2015

    =

    În această perioadă este vremea statisticilor şi a concluziilor în sport în general şi în fotbal în mod special. Un site de specialitate, care se ocupă de fotbalul din liga secundă a întocmit o largă şi interesantă statisitică, la care, în câteva categorii apare şi FC Olimpia Satu Mare.
    S-a încheiat aşadar cea de-a 75-a ediţie a eşalonului secund, una care a avut acelaşi nefericit sistem cu aşa numitele play-off şi play-out. Au promovat în Liga 1 FC Voluntari (în premieră) şi ACS Poli Timişoara (aflată la a doua). S-au retras în timpul sezonului Unirea Slobozia, Fortuna Poiana Câmpina (ambele după etapa a 16-a) şi FC Olt Slatina (după etapa a 4-a a play-off), iar Săgeata Năvodari a fost exclusă (după etapa a 16-a), neretrogradând astfel nimeni datorită acestor nefericite. Cu toate că unele rezultate au fost anulate conform regulamentului, acestea vor rămâne totuşi în statisticile individuale ale jucătorilor.
    În total, 682 de jucători au evoluat în sezonul 2014-2015 al Ligii a II-a. Dintre aceştia, 46 au evoluat la două echipe într-un sezon. Doi foşti olimpişti se află pe această listă, mijlocaşul Dan Gavrilescu şi atacantul care e foarte aproape de o revenire la Satu Mare, Alexandru Boştină. Cei doi s-au transferat la Şoimii Pâncota, respectiv FC Caransebeş.
    O altă statistică interesantă o reprezintă faptul că 22 de fotbalişti au venit din Liga 1 în Liga a II-a în timpul sezonului, dintre care trei la Olimpia. Este vorba despre Adrian Sălăgeanu, care s-a aflat sub contract cu ASA Tg. Mureş, Ciprian Selagea de la Rapid şi Adrian Mărkuş de la Viitorul.
    O statistică în care este inclusă şi FC Olimpia este faptul că 12 echipe şi-au schimbat antrenorul în sezonul trecut. Echipa sătmăreană a început campionatul cu bihoreanul Cosmin Bodea pe bancă, dar din etapa a 11-a, Tiberiu Csik a revenit şi a încheiat play-offul pe locul cinci.
    Alte statistici interesante ar mai fi:
    # Cel mai vârstnic jucător a fost Cristian Irimia (Şoimii Pâncota), n. 21.08.1974, aproape de el fiind Dumitru Mitu (Şoimii Pâncota), n. 13.02.1975, şi Iulian Dăniţă (FC Gloria Buzău), n. 18.10.1975.
    # Cel mai tânăr, Alex Talpoş (FC Bihor), n. 29.05.2000.
    # Cele mai multe apariţii le-a avut D. Bălan (Rapid CFR Suceava) 30.
    # Cele mai multe goluri: Mihai Matei (Rapid CFR Suceava / FC Voluntari) 14 din seria 1, Pedro Henrique de Santana Almeida (ACS Poli Timişoara) 11 din seria 2.
    # Un număr de 12 jucători s-au transferat în timpul sezonului în Liga 1
    # Un număr de 223 din totalul de jucători, adică 32,7%, au evoluat cândva pe prima scenă.
    # Au fost prezenţi 41 de jucători străini (6% din totalul jucătorilor).
    # Au activat 39 antrenori principali, dintre care italianul Pisano a fost unicul tehnician străin care a activat în sezonul recent încheiat.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img