Doi arbitrii de top din judeţul nostru, ecusonul FIFA Istvan Kovacs şi divizionarul Ovidiu Mazilu şi-au încheiat cursul şi testele de la baza Mogoşoaia.
Cei doi au participat atât la testări teoretice, cât şi fizice, iar mai apoi la antrenamente cu teme practice pe terenul de fotbal şi nu în ultimul rând, analizarea acestora.
Ca şi o noutate pentru noul sezon al Ligii 1, arbitrii vor folosi spray-ul la aranjarea zidului sau fixarea locului din care se va executa o fază fixă, iar Kiros Vassaras a fost reprimit în Comisia de Arbitrii UEFA, acesta fiind considerat de arbitrul FIFA din Carei un pas înainte pentru fluieraşii din România.
“Consider că lumea ar trebui să ne înţeleagă mai bine, viaţa noatră constă într-o foarte multă pregătire, de profesionist. Nu mergem pe teren doar să facem figuraţie, sau să dictăm două-trei decizii. Din punctul meu de vedere, cu mici sincope am avut prestaţii bune, chiar dacă au mai fost greşeli. La fel şi colegii mei, consider că arbitrii au avut evoluţii de apreciat, chiar dacă unii au exagerat“, a completat Kovacs.
Ovidiu Mazilu s-a aflat pentru a doua oară consecutiv alături de lotul de arbitrii divizionari, ceea ce e foarte bine pentru el. Acest sezon va începe însă fără adiţionali, din cauza lipsei de fonduri.
Istvan Kovacs nu a putut să treacă peste incidentele petrecute în Giurgiu, la finala Cupei României faza judeţeană atunci când arbitrul a fost pur şi simplu călcat în picioare. “Asemenea incidente nu au ce căuta pe terenurile de fotbal. Cei care au făcut ce au făcut ar trebui excluşi din viaţa sportivă“, a concluzionat ecusonul FIFA.
Pe 9 iulie, Istvan Kovacs va arbitra partida din turul 1 preliminar al Ligii Europa, manşa a doua în Slovenia, întâlnirea dintre Koper şi Vikingur Gota.