Mircea Govor, reconfirmat în UNANIMITATE preşedintele al PSD Satu Mare

 

psd01

Mircea Govor a fost reales, sâmbătă, în cadrul Conferinţei Extraordinare de Alegeri care a avut loc la Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti”, preşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Social Democrat, prin unanimitate de voturi. Dorel Coica rămâne preşedintele executiv al Organizaţiei Judeţene, în timp ce Toma Betea a fost reconfirmat în funcţia de secretar executiv. Invitatul de onoare al evenimentului a fost preşedintele național al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, care a fost însoţit de secretarul general naţional al PSD, Andrei Dolineaschi, preşedintele naţional al TSD, Mihai Sturzu, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Dragoş Titea, respectiv preşedintele Organizaţiei Judeţene Maramureş a PSD, Gabriel Zetea.

 

Prezent la eveniment în calitate de preşedintele al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a UDMR, senatorul Pataki Csaba, a precizat că scopul formaţiunii pe care o reprezintă este bunăstarea sătmărenilor, indiferent de alianţele politice. “Când ne-am întâlnit ultima dată, am discutat despre problemele tuturor locuitorilor judeţului Satu Mare. Noi nu vrem multe lucruri, vrem respect reciproc, suntem parteneri serioşi, suntem o forţă care vrea să dezvolte această zonă, să fie linişte şi o dezvoltare echilibrată pentru toţi locuitorii acestui judeţ”, a spus Pataki Csaba.

 

Copreşedintele ALDE Satu Mare, Adrian Ştef, a ţinut să îi mulţumescă preşedintelui naţional al PSD, Liviu Dragnea, care din postura de ministru al Dezvoltării Regionale şi-a adus cea mai importantă contribuţie la dezvoltarea judeţului Satu Mare. “Împreună cu colegul şi prietenul meu Mircea Govor am demarat o serie de proiecte îndrăzneţe, multe dintre ele materializate deja. Vreau neapărat să îi mulţumesc domnului Liviu Dragnea. O voi face ori de câte ori vă întâlnesc, pentru tot ajutorul dat judeţului Satu Mare. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală au ajuns în judeţul Satu Mare peste 90 de milioane de lei. Pentru proiecte vitale, care pot dezvolta echilibrat judeţul Satu Mare. Pentru că aţi sprijinit infrastructura de sănătate. Pentru faptul că ne ajutaţi să sprijinim proiecte vechi, cum ar fi Luna Şes, care înseamnă mult pentru noi toţi”, a spus Adrian Ştef.

psd02

Reconfirmat preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Dorel Coica a ţinut să mulţumească social-democraţilor sătmăreni, în frunte cu preşedintele Mircea Govor, pentru încrederea acordată. De asemenea, Dorel Coica a ţinut să precizeze că a ajuns la sentimente mai bune şi constructive faţă de UDMR. “Mulţumesc tuturor colegilor mei care m-au ajutat să ajung primarul municipiului Satu Mare. Mulţumesc colegilor mei care m-au reconfirmat în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale. Vreau să spun că am o colaborare excelentă cu domnul preşedinte Mircea Govor. Am avut o discuţie cu preşedintele UDMR (senatorul Pataki Csaba, n.red.), dânsul s-a exprimat public că doreşte să aibă o relaţie bună şi la nivelul Consiliului Local cu noi şi eu i-am promis că aşa va fi. Eu voi folosi de acum înainte nu cuvântul de duşmani la adres UDMR ci cea de adevrsar politici. Şi ne-am înţeles deja”, a spus Dorel Coica.

DSC_0181

Cei 605 delegați prezenți la Conferința Extraordinară de Alegeri din cadrul Organizației Județene a PSD Satu Mare au votat în unanimitate pentru Mircea Govor, reconfirmându-l în funcția de președinte a filialei sătmărene al Partidului Social Democrat. Mircea Govor a declarat că acum PSD este cel mai mare partid din Satu Mare, formaţiune politică care are 8.568 de mebri, nouă consilieri judeţeni, 21 de primari, 18 viceprimari şi 199 de consilieri locali. “Liviu Dragnea a fost la Satu Mare şi s-a implicat direct în buna funcţionare a Organizaţiei Judeţene. Liviu Dragnea s-a mai preocupat, în mod special, de dezvoltarea acestui judeţ. Îi mulţumesc, de asemenea, domnului prim-ministru Victor Ponta, că a fost alături de noi. Domnului andrei Dolineaschi, un om de suflet care a avut mereu uşa deschisă pentru noi. Pentru tot ce aţi făcut domnule preşedinte Liviu Dragnea pentru judeţul Satu Mare vă sunt foarte recunoscător. Noi, Organizaţia Judeţeană PSD Satu Mare, am fost şi vom fi alături de dumneavoastră în tot ceea ce înseamnă bătălii electorale, tot ceea ce înseamnă prosperitate, dezvoltare şi bine pentru acest judeţ, pentru această ţară”, a spus Mircea Govor.

În finalul discursului său, Mircea Govor a declarat că va face tot posibilul ca la viitoarele alegeri Dorel Coica să obţină un nou mandat în fruntea Primăriei Satu Mare. ”Voi face tot posibilul ca Dorel Coica să recâștige primăria Satu Mare”, a conchis Mircea Govor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Dilema Burdea

Cu toate că autoritățile sătmărene au reamenajat sensul giratoriu de la Burdea, cu delimitări ale benzilor de circulație, sunt unii șoferi care nici așa...

Viaţa artistică la Satu Mare după cel de al doilea război mondial

Viaţa în general, viaţa culturală, artistică după al doilea război mondial era săracă, tristă, pesimistă. Satu Mare după bombardările din septembrie 1944 arată jalnic,...

Infractor periculos, prins și încarcerat

La data de 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, au pus...

Hoațe din magazine, reținute de polițiști

La data de 6 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Tășnad au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi...

Record de cazuri noi de COVID-19 la nivel național

A cincea zi consecutiv, la Satu Mare nu a fost înregistrat niciun caz nou de coronavirus. În schimb, ieri, la nivel național, a fost...