More


    Monument pentru românii refugiaţi din Carei

    =

    cl-carei

    Concediile au afectat participarea la şedinţa de ieri a Consiliului Local Carei. La şedinţă au participat 14 din cei 19 consilieri locali. Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat cinci proiecte de hotărâre, plus punctul Diverse. Conform obiceiului, consilierii locali liberali s-au dat din nou în spectacol, lansându-se în diverse discuţii sterile, la finalul dezbaterilor anunţând senin că se abţin de la vot. Singura veste bună pentru careieni este că se vor alege cu un nou monument, menit să comemoreze amintirea familiilor de români refugiaţi din Carei ca urmare a Diktatului de la Viena.

    Spectacol, discuţii sterile şi abţineri
    Primul proiect a vizat aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea iluminatului arhitectural în zona statuii Sf. Florian, protectorul Careiului. De ce va fi mai bine luminată chiar această statuie şi de ce nu zona Monumentului Ostaşului Român, s-a interesat unul dintre consilierii liberali. Viceprimarul Ludovic Keizer a explicat că administraţia locală încearcă să pună în valoare anumite zone din oraş, însă în limita posibilităţilor. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate. La următoarele două proiecte de hotărâre cei patru consilieri liberali s-au abţinut de la vot, însă acestea au fost aprobate de restul participanţilor la şedinţă. Consilierii liberali au cerut o serie de informaţii legate de regulamentul de funcţionare şi de organigrama Direcţiei Publice de Asistenţă Socială Carei. După îndelungi discuţii sterile şi obişnuitele întrebări inutile, consilierii liberali s-au abţinut de la vot.

    Cărări transformate în drumuri agricole
    Înregistrarea în domeniul public al municipiului a drumurilor agricole din jurul Careiului a constituit obiectul următorului proiect de hotărâre. Consilierii liberali au cerut să afle dacă vor fi şi alte drumuri, despre a căror existenţă nu ştiu, dar care vor trebui “luate în posesie” cândva. Responsabilul Primăriei Carei a declarat că, în principiu, nu există. De asemenea, a arătat că este vorba de drumuri care, în trecut, au existat cel mult ca şi cărări. Din cauza unor proiecte, administraţia locală trebuie să demonstreze că aceste drumuri se află în proprietatea sa. În cazul în care o viitoare investiţie va fi justificată, există posibilitatea să mai fie înfiinţate şi alte astfel de drumuri agricole, au adăugat reprezentanţii Primăriei.

    Bani pentru Ziua Iancului
    Consilierii au mai aprobat amplasarea unui monument menit să comemoreze amintirea celor 284 de familii de români refugiaţi din Carei ca urmare a Diktatului de la Viena din 30 august 1940. Monumentul va fi amplasat în centrul municipiului, în apropierea bustului lui Avram Iancu. După o pauză de consultări, consilierii au fost de acord să aloce 12.000 lei pentru organizarea Zilelor Iancului în satul aparţinător Ianculeşti. Aflaţi probabil în campanie electorală, consilierii liberali s-au abţinut din nou de la vot, considerând că suma este prea mică.

    Bogdan Tulbure



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img