More


    Opţiunea lui Salah Mahdi, între Dumnezeu şi neamul său!

    =

    Salah Mahdi rămâne un poet special printr-un stil personal, ce şi-a îmbogăţit alura, forma şi substanţa prin care se exprimă şi prin care s-a arătat.

    Am luat un volum de versuri ce-l caracterizează total pe omul venit în România tocmai din Irak, volum intitulat „Poeme de sâmbăta”, tipărit la Editura „Limes” din Cluj-Napoca, în 2008. O carte pe cât de interesantă, pe atât de originală ca viziune şi ca forţă.

    Este Salah Mahdi un om ce s-a creştinat primind numele de Ioan, un om ce a făcut din biografie o putere a credibilităţii, aducând în scrieri o voce care-i întregeşte portretul. Noutăţile fugare, secvenţiale, devin atât de atractive prin ruptură, ca într-un jurnal special. Acest neobosit poet, în anii petrecuţi aici, a simţit româneşte, a vorbit româneşte şi a scris atât de simţitor, încât ai crede că-i inspirat şi atât de prolific, de îşi leagă viaţa personală de cea afectivă, de poezie. Volumul arată o conştiinţă literară, unic prin consecvenţă şi talent. Cartea este o bucurie simplă în care este vorba de trăiri, de admiraţie, de contemplări şi de atâtea destăinuiri. Se întreabă cine este el? „Sunt poetul,/ Profetul poeţilor/ Şi ultimul poem/ Dictat de Dumnezeu./ Sunt un vers care plânge în munţi,/ Sunt vioara care cântă la nunţi/ Şi inima mea / E o odaie/ Pentru prieteni şi fulgere/”.

    Este Salah Mahdi de o distincţie intelectuală rară, este poetul ce a trecut prin viaţă, cu folos pentru cultură. Acum, când vorbim despre el la timpul trecut, la ora când pământul şi întreaga natură s-a îmbrăcat în verde şi-i plină de flori, când ochii ţăranilor au dorul veşnic de câmp, toate dau înţelesul vânătorii de vânt şi furtună ce l-au dus pe poet, chemându-l pământul său!: „-Oare cine îţi va aminti de noi, / Să ne pună o placă de doliu/ Într-un oraş sau într-un sat?”…Moare poetul în adâncul/ Versurilor de pahar/ Plânge poetul/ Ca o frunză de fulenar/ Un singur portret,/ De moarte.”/

    Vorbim despre Salah la trecut, dar putem pătrunde în poezia lui ca într-un infinit al infinitului, în nişte înfiorări ce tulbură realitatea prin culori, prin umbre, prin rostiri şi lumini. El a devenit un truditor pe aria întinsă a poeziei şi a limbii române, traducând excepţional „Luceafărul” lui Eminescu în arabă!

    Poezia lui Salah Mahdi este o cântare tăcută, neliniştită şi întrebătoare. Poezia lui este taină, adevăr şi ecou. Are un discurs modern, găsind secretul înfrângerii timpurii, dar …păcat că timpul nu l-a găsit pe el! În multe poezii este răvăşit, aşa cum a fost şi sufletul lui. Chiar când evocă momente mai senine îşi aduce aminte de ceva întunecat, ce-i tulbură trăirile sufleteşti. „Nu am un râu/ Să pot spune:/ Am moştenit/ O frontieră./ Nu sunt ultima lacrimă de sânge/ Care a curs pe pământ/ Şi-a fost înălţată/ Până la cer/ Ca nişte nori./ ”

    Viaţa lui Salah Mahdi, cărţile lui, truda, plăcerea de a citi, de a-şi face prieteni, de a afla despre noi, totul îl face să valorifice notaţia în poezie, o notaţie întreruptă de o pană de curent, ca o sărăcie sau disperare, o frică de finalul căderii cortinei. De ce ţi-e frică nu scapi! „Încă nu s-au împlinit/ Cântecele poeţilor/ Şi războiul a mers/ Să se odihnească într-o cafenea/ De noapte/”.
    Sau: „Oare/Iubirea se poate naşte/ Inainte de versurile poeţilor?/ Aşteaptă-mă, moarte,/ Până ce adun versurile/Din ultimul meu poem/”.

    Salah Mahdi, un model de om, de poet, cu o conştiinţă de neam şi de limbă la care a aderat cu toată fiinţa sa – lucru dovedit, care n-a fost scrisă nicicum! De aceea am spus la început că este un poet special. A scris cum a simţit, cum a vrut, fără control exterior. Poeziile sale rămân un document scris cu pecetea talentului său înnăscut, încărcat cu harul poeziei. Are şi versuri triste, născute, poate, din durerea pribegiei pe care o simt doar cei care au gustat din ea câtuşi de puţin! Şi totuşi, Salah Mahdi are un fond remodelat după sufletul său preaplin de iubire. El s-a considerat nu într-o lume pierdută odată cu vârsta şi cu mutarea aici, într-o ţară care l-a primit frumos, ci a fost mereu netributar modei, un necomplexat, ci cu mult curaj de a-şi cânta şi plânge lăuntrul său cu tematici ce-l bucură şi nu-i dau pace! Să aibă linişte acolo, unde Dumnezeu îl ocroteşte-n pacea Sa!

    Teodor Curpaş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img