More


    Sârbii pun gând rău roş-albaştrilor

    - Advertisement -

    steaua

    Pe Steaua o aşteaptă o dublă de foc contra celor de la Partizan Belgrad în turul trei preliminar al UEFA Champions League, iar Mirel Rădoi este conştient că echipa sa trebuie să arate mult mai bine decât la meciurile cu Trencin pentru a putea trece de sârbi. Steaua va primi în această seară vizita celor de la Partizan, în prima manşă a turului III al preliminariilor UEFA Champions League, de la 21.30 la PRO TV.

    “Cred că echipei îi trebuie mai multă maturitate în timpul meciurilor cu miză. Sunt momente când nu reuşim să ne concentrăm de la început, din primele minute. Vedeţi cum s-a întâmplat şi cu Trencin, în meciul tur, când am avut nevoie de 25 de minute ca să intrăm în joc. La acest capitol trebuie lucrat serios!”, a declarat antrenorul Stelei într-un interviu acordat celor de la Liga Profesionistă de Fotbal.

    Steaua nu se poate baza pe sprijinul fanilor la meciul tur cu Partizan din pricina unei sancţiuni dictate de UEFA după incidentele de la partida cu Dinamo Kiev din sezonul trecut. Rădoi speră ca după expirarea interdicţiei, fanii să vină în număr cât mai mare la meciurile favoriţilor şi să treacă peste problemele legate de sigla şi identitatea clubului.

    “Din păcate, acesta este adevărul. Important este ca suporterii să vadă o schimbare de atitudine în evoluţiile noastre. Mai multă determinare şi responsabilitate şi aşa vor veni şi rezultatele. Uşor-uşor, prin rezultate bune şi atitudine responsabilă faţă de joc, sper să-i readucem pe toţi în tribune. Pentru că fotbalul se joacă în primul rând pentru ei, pentru suporteri!”, a precizat Rădoi.

    Fost căpitan al Stelei în perioada echipei “uefantastice”, Rădoi a încercat să facă o comparaţie între formaţia care ajungea să joace o semifinală de Cupa UEFA şi actuala Steaua.

    “E greu de spus în acest moment. În acea generaţie păream mult mai apropiaţi, mai maturi, luam deciziile împreună. Forţa grupului era atuul nostru. Băieţii de acum sunt în regulă, pot deveni un grup unit, responsabil”, a mai declarat Rădoi.

    Partida de miercuri seară, de pe ”Arena Națională”, va fi arbitrată de Kevin Blom (41 de ani). Olandezul, arbitru internațional din 2005, face parte din ”First Category”, a doua grupă valorică a arbitrilor europeni. Blom va fi ajutat la cele două linii de Bas van Dongen și de Patrick Langkamp, în timp ce Danny Makkelie va fi arbitru de rezervă.

    Daniel Chiorean



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img