More


    Şedinţă cu reprezentanţii Ligii a II-a

    =

    dan-babut-tiberiu-csik

    Toţi reprezentanţii echipelor din eşalonul doi şi trei al fotbalului românesc se întâlnesc astăzi într-o şedinţă. Din partea Olimpiei va fi prezent la Bucureşti preşedintele clubului, Dan Băbuţ.

    Şedinţa ar urma să înceapă undeva la ora 14.00 la Casa Fotbalului din capitală, acolo unde vor fi stabilite, în mare, structurile noilor sezoane din Liga II şi III.

    Din câte se pare, tot astăzi se va creiona şi componenţa celor două serii din Liga a II-a, unde Olimpia, în seria Vest, ar avea adversari de temut, cum ar fi Universitatea Cluj, FC Caransebeş, FCM Baia Mare, Şoimii Pâncota, UTA Bătrana Doamnă, Metalul Reşiţa, Unirea Tărlungeni, CSM Rm. Vâlcea, FC Bihor, Gaz Metan, FC Braşov sau CS Mioveni. Însă surse neoficiale arată că U Cluj nu va avea resurse să evolueze în noul sezon.

    Iar probabil, cea mai arzătoare problemă care va fi discutată reprezintă situaţiile incerte ale unui număr mare de echipe care s-au înscris, înafară de Dorohoi, dar care nu pot susţine financiar un sezon întreg. Se pare că tot azi, formaţiile divizionare trebuie să prezinte un buget care să acopere toate cheltuielile de la începutul până la sfârşitul campionatului, pentru a nu se confrunta cu situaţii neplăcute cum ar fi retragerea din campionat sau a ajunge în incapacitate de plată a contractelor.

    În altă ordine de idei, FC Olimpia nu a primit bani după şedinţa de luni a Consiliului Local ci doar cadrul legal de a putea fi finanţată de această insituţie. Iar promisiunile sunt că suma de 1.000.000 de lei va fi plătită în mai multe tranşe începând cu luna august.

    Acest lucru ar rezolva şi situaţia la grupele de juniori, mai ales că “republicanii“ A au şansa de a evolua în Liga de Elită, un nou format al campionatului. Referitor la generaţia 1997 şi 1998, şeful centrului de juniori Dacian Nastai ne-a declarat că pregătirile sunt în toi şi că astăzi de la ora 18.00 juniorii vor juca un amical la Dorolţ cu Recolta, iar sâmbătă, pe stadionul Someşul, cu Oar.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img