More


    Sfântul Ilie şi noi nu-l uităm pe Adrian Păunescu!

    =

    S-ar fi împlinit 72 de ani şi, în acelaşi timp, 5 ani de la „plecarea” lui la cele bune. Acolo, în spital, pe patul de moarte, Adrian Păunescu a scris o poezie în care îşi arată dorinţa ca Dumnezeu să-l mai lase aici, pe pământ! N-a fost să fie aşa. Pe zi ce trece, ne dăm seama că a fost şi rămâne o valoare. Chiar valoare, pe care, încă, nu ştim s-o apreciem. Vai de poporul care se lasă influenţat de capete care se cred luminate în ale culturii şi mai ales în literatură. Oamenii adevăraţi ai României pot spune, cu lacrimi şi suspine, că „Dintre noi a plecat la Domnul un prieten!”. Adrian Păunescu „sub biruinţa birurilor grele” ale vieţii, plângându-i pe „părinţii care mor”, scria atunci: „Eu sunt cel care va urma”… Ultimul poem din cartea „Până la capăt”(2002), purtând şi titlul volumului, singurul încadrat în chenar negru, este şi mai edificator în acest sens al povestirii sfârşitului, dar şi dovadă a profesiunii de credinţă: „Trăiesc şi mor în fiecare zi,/ Cartela mea de viaţă se descarcă,/ Scriind, pe viaţă şi pe moarte, parcă/ Paradoxal, de teama de-a muri./ Trăiesc atât cât scriu şi mor scriind,/ Supus bolnav al insomniei mele,/ Grăbind consumul tragicei cartele,/ Cu orice text, cu fiece colind./ Refuz longevităţi de domnitor,/ Deşi fiinţa mea întreagă ştie/ Că a nu scrie e o terapie/ Şi că, pe cât trăiesc, şi scriu, şi mor. / Apun şi eu, sub soarele în scapăt,/ Şi mă transcriu aici, până la capăt.” Şi s-a „dus” Adrian la venirea Sfântului Ilie, cu tunete şi fulgere de cutremurau întregul cer! S-a dus… şi ne-am cutremurat mulţi din ţară, o generaţie ce încearcă să-i mulţumească, să-l slăvească şi chiar să-l amintească, dar… ca o lepră s-a răspândit o lăsare, dorită, în umbră a unei lumini ce veşnic va dăinui. De ce? Tot ce a făcut Adrian Păunescu, tot ce a scris şi gândit, a fost în folosul acestei ţări, în creşterea educaţiei generaţiilor lui, a imprimării frumoase a tot ce înseamnă dragoste de ţară, de glie şi de om! Născut în Basarabia („S-aude Basarabia cum plânge/ de dorul ţării pierdute pe vecie”), crescut în Bârca (Oltenia), trăitor şi creator de excepţie în capitală, s-a zbătut şi a dat totul pentru ţară. El nu putea trăi fără ţară, dar, încet…ne obişnuim să trăim fără el! Aşa suntem noi! De fapt, mă uit la mormintele din cimitirele noastre, de aici, din Satu Mare, şi mă întreb cum rudele, copiii uită de cei plecaţi. Îşi mai aduc aminte de Ziua Morţilor sau la marile sărbători. Păcat! Adrian Păunescu a fost un neconformist, un poet cu o inteligenţă debordantă, lider de generaţie! Omul şi marele creator ne-a părăsit, lăsând o ţară bolnavă cu valori răsturnate. Au apărut „valori” care aşteaptă să-i priveşti de jos în sus, să pară mari, aşa cum se spune despre Ştefan cel Mare, la intrarea în sala tronului său! La ceasul de durere i s-au dat lui Păunescu onorurile necesare, zeci de mii de români, cu durere, şi-au luat rămas bun de la el la Ateneul Român, au fost şi onoruri militare, dar… lângă el a fost poporul român! Oare s-a uitat că Păunescu a fost un vulcan care electriza mulţimile, că a descoperit talente în toate sferele de activitate, mai ales prin unicul, excepţionalul cenaclu „Flacăra”, pe care nimeni nu-l poate reface. Este exact cum azi ar trebui să se construiască digul de pe Someş – proiecţie sigură împotriva balaurului negru, de care nu te poţi feri! Azi ar fi imposibil! Să-i mulţumim lui Uglar Iosif şi să-i dorim să se odihnească în Pacea lui Dumnezeu!

    Ne trimite Păunescu, de pe culmea nemuririi: „Cât am trăit îmi şi ajunge, poate./ Deşi sunt pofticios să mai trăiesc./ Dar tot ce-a fost, ce e şi ce-o să fie/ Aş da pentru Ardealul românesc.”Păunescu a ars pentru neam şi ultimul gând, de pe patul de spital, înainte de moarte, dându-l ţării. Spunea Păunescu, ştiind bine ce înseamnă cuvintele ţară, neam şi patriotism: „Sunt egoist, nu pot trăi fără patrie!” A scris până la 67 de ani, cât altul într-o mie de ani! Acest poet al cetăţii a iubit adevăratele valori, a unit generaţiile, fiind poet de factură socială ce a marcat puternic istoria culturii noastre. Din păcate unii, abia acum, au ajuns la convingerea valorii sale, dar… acolo, în ceruri se întâlneşte cu o serie de valori la cenaclul ce există!

    Rămâne A. Păunescu mare poet, patriot extraordinar, iubit de români! Rămâne cu chipul unui patriarh al literelor româneşti, personalitate ieşită din comun, greu de a fi egalat de cineva. Florin Piersic spunea: „E de neînlocuit!”

    Teodor Curpaş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img