Va fi desfiinţată staţia de sub Podul Decebal

cl

Odată cu aprobarea de către Consiliul Local al municipiului Satu Mare a noului regulament de acces şi stabilirea staţiilor pentru autovehiculele care execută transport de călători, staţia improprie de sub Podul Decebal va fi desfiinţată. Noul regulament va intra în vigoare din data de 1 septembrie şi prevede atât rutele pe care pot circula microbuzele pe raza municipiului Satu Mare, cât şi staţiile de unde pot lua călători.

Patru autogări
În expunerea de motive a acestui proiect de hotărâre se arată că în lipsa unor reglementări legale care să impună plecările autovehiculelor care execută servicii de transport persoane, în licenţele acordate se menţionează doar localităţile din capetele traseului şi de pe traseu. Astfel că se impune aprobarea unei hotărâri de consiliu local care să stabilească obligativitatea ca aceşti operatori şă-şi execute traseele din autogări.

În municipiul Satu Mare există patru autogări, şi anume vechea Autogară, Autogara Prisma (strada Luceafărului, lângă stadionul Olimpia), Autogara Fanny (la Burdea) şi Autogara Transurban (la sediul societăţii). Acestea sunt singurele locuri în care transportatorii vor putea staţiona pentru că doar aici se oferă condiţii decente persoanelor transportate privind îmbarcarea şi debarcarea lor, păstrarea bagajelor, aşteptarea îmbarcării în săli de aşteptare.

Trasee prestabilite şi 20 de staţii
Prin anexele de la acest proiect de hotărâre au fost stabilite traseele pe care transportatorii de persoane, fie ei din judeţ sau din alte judeţe, le pot face pe cuprinsul municipiului Satu Mare, care sunt presărate, din loc în loc, cu circa 20 de staţii. Transportatorii nu vor avea dreptul să se abată de la aceste rute.

Cum staţia de sub Podul Decebal nu se află pe niciuna dintre aceste rute, cu alte cuvinte transportatorilor le va fi interzis să ajungă în zona respectivă, aceasta va fi desfiinţată. În aceste condiţii, călătorii care urcau pe microbuze din această staţie vor trebui să se îndrepte spre staţiile cele mai apropiate: Liceul Economic, Burdea sau Parcul Soarelui. Având aviz favorabil din partea tuturor comisiilor de specialitate, proiectul, care a fost elaborat având ca scop o mai bună gestionare a executării serviciilor de transport, respectarea programelor de transport, a traseelor şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, a fost aprobat în unanimitate de consilierii sătmăreni, şi va intra în vigoare din data de 1 septembrie.

Parcări noi pe strada C. Negruzzi
Tot în cadrul şedinţei de ieri, consilierii locali au aprobat amenajarea unui număr de 12 locuri de parcare pe strada C. Negruzzi şi desfiinţarea zonei de parcare cu plată pe strada Iuliu Maniu, partea dreaptă, între străzile Martirilor Deportaţi şi Caişilor, pentru fluidizarea traficului din această zonă.

De asemenea, consilierii locali au mai aprobat execuţiile bugetare pe anul 2015 şi pe trimestrul II al acestui an, statul de funcţii la mai multe instituţii subordonate Primăriei Satu Mare, noul regulament de acordare a autorizaţiilor pentru taxi dar şi o serie de PUZ-uri.

Licitaţia pentru al treilea pod, peste o săptămână pe SEAP
La rubrica diverse au fost ridicate diverse probleme de către consilierii locali. Astfel, Maskulick Csaba s-a interesat de situaţia financiară de la Clubul Sportiv Municipal, întrebând, în acelaşi timp, de ce nu au fost alocaţi bani pentru Clubul de Fotbal Olimpia Satu Mare, deşi statutul clubului a fost modificat în acest sens.

Răspunzând la întrebarea consilierului Nits Janos cu privire la situaţia celui de-al treilea pod, viceprimarul Radu Roca a afirmat că toată documentaţia în ceea ce priveşte această investiţie a fost finalizată şi că în cursul săptămânii viitoare licitaţia va fi publicată pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Consilierul Butka Gergo i-a atenţionat pe colegii săi cu privire la solicitarea sportivului Emanuel Gyenes care a cerut o finanţare pentru a putea participa la ediţia 2016 a Raliului Dakar şi că până în luna august trebuie luată o decizie în acest sens.

Florin Dura

1 COMMENT

  1. Daca udmr o sa ia problema al treilea podului atunci o sa mai asteptam un secol ca in timpului bozgor gyuszi

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Lucrurile o iau razna

Din ceea ce am fost cândva țara cu una dintre cele mai bune strategii de a ține sub control pandemia de coronavirus, atâta vreme...

Peste 30 de concurenți la etapa Baja Satu Mare

La finalul acestei săptămâni, între 10-12 iulie, Satu Mare va găzdui prima etapă a Campionatul Național de Rally Raid România. Organizatorii evenimentului sunt NSM Motorsport...

Englezii i-au stabilit preţul lui Dennis Man

Discutiile despre transferul lui Dennis Man in Premier League au fost sistate din cauza diferentei intre cerere si oferta. Gigi Becali a marturisit ca englezii...

Patroni sătmăreni, prinși cu diferite neconformități de inspectorii de muncă

În cursul lunii iunie 2020, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Satu Mare au efectuat 248 controale, din care 94 controale în domeniul relațiilor...

Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Garda de Mediu în județ

În trimestrul II al anului 2020, Comisariatul Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 167 inspecţii, din...