Sătmărenii au sărbătorit solemn Ziua Imnului Naţional al României, cu această ocazie fiind organizate ieri manifestări în mai multe locuri din judeţ. Autorităţile i-au îndemnat pe sătmăreni să respecte însemnele naţionale şi să fie mândri când ascultă Imnul Naţional al României.
Manifestările de la Satu Mare
La Satu Mare, evenimentele organizate de Ziua Imnului s-au desfăşurat încă de dimineaţă pe platoul din Piaţa 25 Octombrie. După ce prefectul Eugeniu Avram a trecut în revistă Garda de Onoare, reprezentantul Jandarmeriei, Camelia Lucuţ, a prezentat importanţa acestei sărbători şi însemnătatea Imnului Naţional pentru toţi românii.
În continuare, profesorul de canto de la Liceul de Artă “Aurel Popp”, Marius Boroş, a interpretat magistral Imnul “Deşteaptă-te Române”, moment în care întreaga asistenţă şi-a pus mâna în dreptul inimii. Preotul militar Cristian Silaghi a înălţat o rugăciune, iar directorul adjunct al Muzeului Judeţean, Daniela Bâlu, a rostit o alocuţiune cu privire la simbolistica şi istoria Imnului Naţional. Am putut afla astfel că “Deşteaptă-te Române” este cel de-al şaselea imn al României şi s-a cântat pentru prima dată în timpul Revoluţiei din 1848. Sărbătoarea de la Satu Mare s-a încheiat cu interpretarea Imnului de Stat al României de către toţi cei prezenţi la eveniment.
Patriotism insuflat de autorităţi
Prezenţi la eveniment, prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi vicepreşedintele Mircea Govor au arătat că însemnele naţionale trebuie respectate de către toţi românii, care trebuie să fie mândri de fiecare dată când aud Imnul Naţional al României “Deşteaptă-te Române”.
“Mă bucur că avem astfel de manifestări în judeţul nostru care ne ajută să nu uităm şi să respectăm însemnele naţionale, dar şi pe cei care s-au jertfit pe câmpurile de luptă. Însemnele naţionale sunt mobilizatoare pentru noi, românii, cu atât mai mult Imnul Naţional, care se numeşte “Deşteaptă-te Române”. Românii şi sătmărenii trebuie să fie mândri de Imnul Naţional”, a arătat prefectul Avram.
“Fiecare zi ca aceasta ne aminteşte că însemnele naţionale, drapel, imn, stemă, trebuie respectate de toţi românii. Consiliul Judeţean s-a implicat activ în organizarea unor astfel de manifestări şi aşteptăm de la sătmăreni să respecte însemnele naţionale, care trebuie să ajungă la inima fiecărui român”, a spus şi Adrian Ştef.
“Este o zi deosebit de importantă pentru poporul nostru. În momentul în care pe catarg se înalţă drapelul tricolor şi se intonează imnul de stat la concursurile internaţionale, noi toţi trebuie să fim foarte mândri. Imnul de Stat al României este simbolul poporului român. De asemenea, este deosebit şi mobilizator”, a declarat Mircea Govor.
Ziua Imnului la Carei
Tot ieri, de la ora 10.00, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din Carei a avut loc un scurt moment solemn, organizat cu ocazia Zilei Imnului Național al României, de Direcția de Cultură a Municipiului Carei. În deschiderea manifestărilor, directorul Direcției de Cultură, Bogdan Georgescu, și referentul Adrian Ștefănuți au evocat istoricul Imnului Național, iar preoți din cadrul Parohiei Ortodoxe Române din Carei au rostit o rugăciune de binecuvântare a Zilei Imnului.
La finalul momentului, solista Roxana Șichet, acompaniată la vioară de profesorul Vlad Pașca, a interpretat Imnul Național al României, alături de cei prezenți.
Florin Dura