More


    Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare

    - Advertisement -

    creatie2

    Instituţia de cultură Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare se află în subordinea Consiliului Județean Satu Mare și, aşa după cum îi spune şi numele, are menirea de a promova tradiţiile şi obiceiurile sătmărenilor. Pentru a face acest lucru, instituţia organizează, de-a lungul anului, mai multe festivaluri şi manifestări culturale pe tot cuprinsul judeţului nostru.

    Atribuţii multiple
    Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale are o serie de atribuţii dintre care pot fi amintite cercetarea stadiului actual al tradițiilor și al creației populare specific fiecărei zone etnofolclorice a județului; protejarea și tezaurizarea valorilor reprezentative ale creației populare contemporane, constituind bancă de date și valori; coordonarea și îndrumarea din punct de vedere metodologic, în plan județean, a activității așezămintelor culturale sau elaborarea unor programe de valorificare a tradițiilor locale și stimularea creativității în toate genurile artei interpretative profesioniste.

    Totodată, instituţia mai are în vedere inițierea unor proiecte de sprijinire și afirmare a creatorilor populari pentru protejarea acestora împotriva denaturărilor; elaborarea unor proiecte atractive de educație permanentă; conservarea și transmiterea valorilor artistice ale comunității locale, păstrarea și cultivarea specificului local; stimularea creativității și talentului creatorilor populari; revitalizarea meșteșugurilor tradiționale; cultivarea valorilor și autenticității creației populare; valorificarea obiceiurilor tradiționale din fiecare comunitate loca



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img