More



    „President” – un Club exclusivist al bunei serviri

    - Advertisement -

    President-1

    ”Mai sunt 13 zile și vin hainele civile … Hai Libby! …” cântam înainte de liberarea din armată. A trecut vremea iar acea bucurie a ”scăpării de timp” s-a mai atenuat odată cu înaintarea în experiența vieții. Și deoarece e începutul lui septembrie, vrem să ne mai copilărim puțin înaintea începerii noului an școlar unde toți vom reveni la școala vieții.

    Așa că punem mâna pe telefon, aflând că suntem așteptați de domnul Mitică Fechete, Director al Complexului President și …”Bine ați revenit la Hotel President, mă bucur că vă reîntâlnesc că să vă prezint  câteva lucruri pe care noi le-am făcut în intervalul de timp în care nu ne-am mai văzut.”

    Club exclusivist de petrecerea timpului liber
    Intrăm în piscina interioară. ”Uau! … exclamăm ca-n ”fața ursului” dar aici ne aflăm în Monte Carlo?” ”Vă aflați în piscina interioară al hotelului care funcționează din 2007, anul acesta, înainte de sezon primind o nouă față să zic așa, prin elemente de design; am încercat să creăm o atmosferă mai intimă, mai plăcută, un loc atractiv unde cei care stau în incinta Complexului President să se simtă bine.”

    Un loc de vis pentru toate buzunarele
    ”Ce dimensiuni are bazinul?” ”Bazinul are o dimensiune de 22 metri pe 11 metri și cu o adâncime ce variază de la 1,20 la 1,70 metri, cu apă termominerală – terapeutică, cu o temperatură cuprinsă undeva la 37-38 de grade, dar ce e important de știut este faptul că apa pe care o avem în toate bazinele, inclusiv în Aquapark, vine în totalitate din pământ. Noi nu intervenim cu nimic, ea așa intră în stare naturală în bazine. Este apă termominerală terapeutică, având și caracteristici de apă potabilă, chiar recomandată pentru probleme gastrointestinale, pentru cura internă, pe lângă problemele reumatismale pe care le tratează și pentru care este recunoscută peste tot.
    Este mai puțin cunoscut faptul că această apă este recomandată și pentru cura internă și am vrut să fac aceste precizări, pentru ca cei care vin la Hotel President să știe că apa de aici are calități terapeutice vindecătoare.” ” Vedem și un jacuzzi, care dă o notă de confort sporit … ” ”da, avem încă o doză de sănătate prin care se completează caracteristicile terapeutice cu cele de relaxare, agrement și de petrecere a  timpului liber.  Prin noua față pe care am dat-o piscinei de la Hotel President, am încercat să creăm un loc de relaxare, un loc plăcut de venire și revenire de fiecare dată cu plăcere, și din această cauză am și insistat pe detalii de design. De exemplu la tavan am folosit un material nou ca și tehnologie, flexibil pe mai multe nuanțe coloristice …” ”De unde ideea de a folosi culorile respective?” ”E o firmă care a adus această tehnologie din Italia, printr-un tavan flexibil ca re pe tot conturul are niște lumini emanate de leduri, seara în special producând niște culori deosebite ” ” Materialul e rezistent la umezeală?” ”E rezistent la umezeală, flexibil, având calități care se pretează foarte bine la astfel de locații. E o tehnologie nou folosită și care pe lângă rezistență dă și un efect plăcut.”

    Acces în Clubul President și pentru clienții care nu stau la hotel

    president-2
    ”Parcă ne aflăm într-un club exclusivist …” ”Asta am și vrut să creăm și dacă așa spui noi ne bucurăm.” ”Am văzut că ați deschis și o posibilitate de intrare a persoanelor din afară, care nu locuiesc în hotel.” ”Da, noi mai avem colaborări cu pensiuni din jur, de asemenea mai sunt și alți clienți care vor să beneficieze de un loc de destindere mai exclusivist …” ”Cât este biletul de intrare pentru acești clienți?” ”25 de lei, având și posibilitatea abonamentelor. Acolo prețul poate să ajungă în funcție de numărul de intrări pe care-l achiziționează persoana, în jur de 15-20 de lei.” ”Există și posibilitatea unei garderobe pentru schimbarea hainelor?” ”Da sigur că da, avem în dotare și o astfel de dotare cu toate condițiile de igienă și securitate.”

    Sport și relaxare pe ritmuri de dans
    ”Acum intrăm în … ” ”Intrăm într-un bar care deservește piscina, unde avem și două piste de bowling, pentru că ne-am gândit la clienții care vin în această locație să aibă încă un loc unde să-și petreacă timpul liber; bowling, sală de fitness, jacuzzi și ca o noutate, un videoproiector prin care să dăm proiecții în cadrul piscinei.” ”Super tare!” ”Adică stai în bazin, te relaxezi și poți să urmărești un film, videoclip sau alte momente video pe care le poți avea doar la o petrecere privată.” ”Un sincretism prin îmbinarea mișcării cu plăcerea prin sunet și imagine în același timp … ” ”Toate sunt ingredientele unei atmosfere care să te facă să pleci încărcat pozitiv de aici.” ”Accesul la toate aceste facilități pe care le-ai prezentat mai înainte: piscină, bar, jacuzzi, sală de fitness și cinema este gratuit?” ”Da este gratuit.”

    O altă dimensiune a noțiunii de Aquapark

    president3
    ”Haideți să mergem acum și la Aquapark …” ”Lume cât nu se poate spune …” ”Da într-adevăr am avut lume multă de la înființare până acum, numai în ultimele trei luni am avut în medie peste 20 de mii de clienți. Acest fapt ne bucură și ne dă speranțe că facem o treabă bună și numărul mare de clienți din fiecare zi ne obligă la o calitate din ce în ce mai bună a servirii. Avem tineri animatori care se ocupă de întreținerea atmosferei de aici, un personal de îngrijire și deservire calificat având clienți permanent din toate colțurile țării. Ceea ce mă bucură este faptul că sunt oameni care revin și care-mi reamintesc: știți am fost și anul trecut și am revenit … asta e bucuria noastră cea mai mare. Pentru noi, pe primul loc stă clientul, el este PRESIDENTUL, de asta dorim ca omul care vine la noi să se simtă ca un președinte.” ”Când a răsărit acest corso comercial. Stau și mă uit … în dreapta magazine, în stânga la fel, clienți încântați … de când această idee?” ”Ideea s-a născut anul trecut efectiv dintr-o necesitate practică. Datorită creșterii numărului de clienți de la un an la altul, a trebuit să mărim și zona de recepție, de primire a clienților venind cu niște completări care au dat bine și din punct de vedere estetic, dar mai ales din punct de vedere practic. Avem șase magazine cu servire de la obiecte artizanale, suveniruri, până la obiecte necesare plajei și agrementului, toate fiind legate în mod direct și indirect de activitatea și nevoile pe care un client le poate avea în Aquapark.”

    Proiecte de amploare la Complexul Turistic President
    ”Planuri de extindere în viitor?” ”În viitor intenționăm să mai construim un hotel de 5 stele cu o capacitate de 80 de camere care va fi legat de actuala piscină interioară, având restaurant, un centru de sănătate cu posibilitate de efectuare de operații ușoare spre medii și un centru ultramodern de recuperare. În ceea ce privește Aquapark-ul, dispunem de un teren de 12 mii de metri pătrați și vrem ca pe el să venim cu noutăți. Ne gândim la o zonă de rafting cu praguri de diferențe la nivel, în total de 400 de metri lungime, clienții coborând în niște colaci plimbându-se prin tot Aquapark-ul. Traseul cu o anumită tematică cuprinde zone de tunele cu mici cascade, cu jeturi de apă, trecându-se prin Peștera Piraților în căutarea comorii, cu plante tropicale, cu zone de stâncărie. De asemenea avem în proiect o altă zonă de copii, o corabie a piraților cu jeturi de apă și cu o găleată care se umple la un moment dat și se deversează peste cei prezenți; dar ceea ce credem noi că va reprezenta atracția locului, se va concretiza în zona extremă printr-u un grup de patru topogane, două înalte de 15 metri, iar celelalte de 18 metri pentru clienții căutători de senzații tari, de adrenalină, cireașa de pe tort fiind reprezentantă de un tobogan pe care va fi o capsulă în care stai pentru ca la un moment dat să se deschidă o trapă, urmând o cădere extremă în gol. Acest proiect este o noutate la nivel european, la ora actuală găsindu-se doar în două trei locații pe continentul ”Bătrânei Doamne”, producând senzație.”

    Valeriu Ioan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts