Consilierii UDMR Szocs Peter şi Nits Janos – formaţiune aflată în opoziţie – au lăudat conducerea Primăriei Satu Mare pentru faptul că ar fi comandat un plan urbanistic zonal (PUZ) privind reabilitarea centrului istoric al municipiului reşedinţă de judeţ.
Poziţia este explicată prin faptul că Szocs Peter este de profesie istoric şi director adjunct al Muzeului Judeţean, în timp ce Nits Janos este de profesie inginer constructor, ambii militând pentru reabilitarea clădirilor cu valoare istorică din Satu Mare. Totuşi, Nits Janos a precizat că speră ca planul urbanistic zonal să fie finalizat cât mai curând, astfel încât să se poată elibera cât mai curând autorizaţiile de construcţie în vederea demarării lucrărilor de modernizare. Viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, a precizat că administraţia locală face tot posibilul pentru ca documentul să fie elaborat cât mai repede, doar că procedurile sunt destul de anevoioase. Mai mult, Radu Roca speră ca şi Planul Urbanistic General al municipiului Satu Mare să fie întocmit şi aprobat cât mai repede posibil.
Ciprian Bâtea