More


    Primăria pregăteşte reabilitarea a zeci de apartamente sociale

    =

    sociale

    Primăria Satu Mare – prin sprijinul substanţial al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – va demara proiectul privind reabilitarea imobilului dezafectat de pe strada Ostrovului. Mai exact, este vorba despre unul dintre fostele cămine de nefamilişti ale UNIO. Astfel, în viitorul apropiat, un număr de 40 de familii se vor putea bucura de condiţii foarte bune de cazare, la nivelul unor chirii modice.

    Fonduri alocate de Guvern şi Consiliul Local
    Primăria Satu Mare a semnat în acest an un contract de finanţare – în valoare de 1.022.000 lei, cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Contribuţia Primăriei şi a Consiliului Local Satu Mare va fi de 122.000 lei, în timp ce contribuţia Guvernului României este de 900.000 lei. “Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Satu Mare a semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, al cărui obiect îl constituie alocarea din bugetul ministerului pe anul 2015 a sumei de 900.000 lei pentru realizarea obiectivelor de investiţii în construcţia de locuinţe sociale. În completarea acestei sume, contribuţia unităţii administrativ- teritoriale a Municipiului Satu Mare este de 122.000 lei”, se arată în motivarea Primăriei Satu Mare.

    Zeci de noi apartamente
    Amplasamentul inclus în acest program este situat în municipiul Satu Mare, strada Ostrovului, bloc C. Imobilul este situat în zona fostelor blocuri de nefamilişti ale societăţii UNIO şi este într-o stare avansată de degradare. Prin acest program de investiţie se doreşte realizarea unor reparaţii capitale ale clădirii, în scopul înfiinţării unui bloc de locuinţe sociale care să respecte prevederile standardelor europene. “Prin realizarea investiţiei blocul va avea un număr de 40 de apartamente, după cum urmează: 16 apartamente cu o cameră, 10 apartamente cu două camere şi patru apartamente cu trei camere”, se arată în sursa citată.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img