More


    Reguli noi pentru obţinerea permisului auto

    =

    permis

    Candidații respinși la proba practică nu mai sunt obligați să susțină din nou și examenul scris. Noua procedură de examinare a fost deja publicată în Monitorul Oficial și intră în vigoare din 5 octombrie. Candidaţii care se vor afla în această situaţie vor fi reprogramați pentru o nouă testare după o perioadă de cel puțin 15 zile. “Singura obligație este aceea de a efectua câteva ore suplimentare de conducere. Astfel, candidații vor avea la dispozitie un an de la data absolvirii școlii de șoferi pentru a lua orașul. Partea teoretică va fi valabilă un an de zile”, a declarat şeful Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor .

    Măsura este bine primită nu numai de cursanţi, dar şi de instructorii auto. “Măsura este foarte binevenită, este în avantajul cursanților, numai că, în intervalul respectiv de 15 zile de la picarea traseului până la următorul examen trebuie să mai efectueze încă 6 ore de conducere”, a susținut directorul unei școli de șoferi. Cursanții mai trebuie să știe că taxa de examinare auto este de 6 lei pentru primele trei încercări, după care poate ajunge până la 75 de lei. În prezent, candidații respinși la proba practică sunt obligați să susțină din nou și proba teoretică.
    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img