More


    Șahtior, Man United și Valencia cu un picior în grupe!

    =

    shaktar

    Fără surprize în prima zi a meciurilor tur din play-off-ul UEFA Champions League. În toate cele cinci partide disputate marți, 18 august, s-au impus gazdele.

    Manchester United a reușit cea mai categorică victorie a serii, 3-1 cu Club Brugge. Depay, care a reușit o ”dublă”, primele sale goluri pentru ”diavolii roșii” într-un meci oficial, și Fellaini au marcat golurile elevilor lui Van Gaal, în timp ce Carrick a reușit un autogol, în contul belgienilor.

    Astana este la un meci distanță de o performanță istorică: să devină prima echipă din Kazahstan prezentă în grupele UCL, după ce a trecut cu 1-0 de APOEL Nicosia în meciul tur. Dzolchiev a înscris singura reușită a meciului.

    Sporting Lisabona s-a impus la limită, 2-1, în fața rușilor de la CSKA Moscova. Teofilo Gutierrez și Slimani au punctat pentru lusitani, în timp ce Doumbia a marcat singurul gol al moscoviților, ratând însă și un penalty.

    Lazio și BATE s-au impus cu scorul minim, 1-0, cu Leverkusen, respectiv Partizan Belgrad. Keita a marcat pentru laziali, la care Ștefan Radu a fost absent, fiind suspendat, în timp ce Gordejchuk a înscris pentru formația din Belarus.

    Celtic și-a complicat viața deși a avut 3-0 pe teren propriu cu Malmo, după ce a încasat două goluri în repriza secundă, în vreme ce Șahtiorul lui Mircea Lucescu a câștigat cu Rapid Viena, în deplasare, scor 1-0. Dinamo Zagreb a revenit de la 0-1 pentru a învinge revelația Skenderbeu (Albania), iar Valencia a trecut acasă de Monaco, scor 3-1.

    Rezultatele partidelor din play-off-ul UEFA Champions League:

    Astana – APOEL Nicosia 1-0
    A marcat: Dzolchiev (13)
    Man. United – Club Brugge 3-1
    Au marcat: Depay (13, 43) / Carrick (8-autogol), Fellaini (90+4)
    Sporting – CSKA Moscova 2-1
    Au marcat: Teofilo Guttierez (12), Slimani (82) / Doumbia (40)
    Lazio – Bayer Leverkusen 1-0
    A marcat: Keita (77)
    BATE Borisov – Partizan 1-0
    A marcat: Gordejchuk (75)
    Celtic – Malmo 3-2
    Au marcat: Griffiths (3 și 62), Bitton (10) / Berget (52, 90+5)
    Skenderbeu – Dinamo Zagreb 1-2
    Au marcat: Shkembi (37) / Soudani (66), Pivaric (90+3)
    Basel – Maccabi Tel-Aviv 2-2
    Au marcat: Delgado (39 – pen.), Embolo (88) / Zahavi (31 și 90+6)
    Rapid Viena – Şahtior Doneţk 0-1
    A marcat: Marlos (44)
    Valencia – Monaco 3-1
    Au marcat: Rodrigo (4), Parejo (59), Feghouli (86) / Pasalic (49)
    Mansa a doua se va juca pe 25/26 august.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img